Peste 4.000 de sticle de şampanie sparte în centrul oraşului
De Anul Nou, oraşul a fost bombardat cu 500 de kilograme de trotil, aceasta fiind cantitatea folosită pentru focul de artificii. Petrecăreţii din centrul oraşului au lăsat în urmă 30 de tone de gunoi şi 4.500 de sticle de şampanie, care au fost adunate de 28 de măturători în doar câteva ore.
Ca şi în anii trecuţi, câteva mii de orădeni au ţinut să sărbătorească trecerea în nou an în stradă. Aşa se face că imediat după miezul nopţii, în Oradea era atât de multă lume pe străzi, de parcă ar fi fost o zi obişnuită din săptămână. Numai în centrul oraşului s-au adunat, după părerea organizatorilor, circa 10.000 de persoane. Toţi aceşti orădeni au lăsat după ei însă o mizerie de nedescris. Angajaţii RER au început să cureţe zona din centrul oraşului încă de pe la ora 2:00 noaptea, deci imediat ce orădenii au început să se îndrepte spre casă. În total, numai de la sărbătoarea ce a avut loc în centrul oraşului, au fost adunate în noaptea de Revelion circa 30 de tone de gunoi. Pentru aceasta, au lucrat timp de 5 ore 28 de măturători. De fapt, pe toată durata sărbătorilor, orădenii au aruncat mult mai mult gunoi decât în orice altă perioadă a anului. Spre exemplu, între Crăciun şi Anul Nou, orădenii au aruncat circa 1.000 de tone de gunoi, pentru ca în primele zile ale lui 2004 să se mai arunce încă vreo 300 de tone. Numai angajaţii RER au adunat pe perioada zilelor libere circa 800 de tone de gunoi. În perioada Sărbătorilor cele mai mari cantităţi de gunoi au fost aruncate de orădeni în ajunul Crăciunului şi de Revelion. Din întreaga cantitate de gunoi aruncată de Revelion de către orădeni, 10 procente a constituit-o sticlele de şampanie, iar alte 10 procente, pet-urile şi alte ambalaje de sticlă. Numai din centrul oraşului, imediat după terminarea distracţiei au fost adunate circa 4.500 de sticle goale de şampanie şi alte câteva mii de pet-uri şi alte sticle. Cristian Vasilescu, cel care s-a ocupat de organizarea Revelionului din stradă, a precizat că peste cei prezenţi în centrul oraşului, la cumpăna dintre ani, au fost aruncate 2 tone de confeti şi că toată petrecerea a costat în jur de 200 de milioane de lei, din care 130 de milioane numai focul de artificii. Iuliu Jakab, patronul firmei pirotehnice, a adăugat că de fapt focul de artificii a costat aproape 200 de milioane, dar că o parte a cheltuielilor au fost suportate de către firmă. Au fost aruncate peste 250 de "proiectile", cu un total de circa 500 de kilograme de trotil, care reprezintă greutatea unei bombe puternice din al doilea război mondial.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.