Peste 2300 de tineri bihoreni au fost chemaţi la încorporare
Prima serie de recruţi a anului 2005 au fost chemaţi, începând de ieri, pentru încorporare şi clarificarea situaţiei militare, acţiunea fiind antepenultima de acest gen până în 2007, dată la care serviciul militar nu va mai fi obligatoriu. Peste 2300 de tineri bihoreni au primit ordinul de încorporare, dintre aceştia urmând ca peste 200 să ajungă în unităţi militare din Oradea, Cluj, Tăşnad etc.
Încă de la primele ore ale dimineţii, tinerii care au primit ordinul de încorporare s-au prezentat la Centrul Militar Zonal din Oradea, fie pentru a-şi clarifica situaţia, fie pentru a fi examinaţi de comisia locală de încorporare. Tinerii au fost supuşi unor teste psihologice şi unui control medical general, în urma căruia vor fi declaraţi apţi sau nu pentru efectuarea stagiului militar. Din cei 2300 de bihoreni, o mare parte sunt studenţi care, la rândul lor, se vor prezenta pentru a face dovada că urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior. De asemenea, şi tinerii cu probleme de sănătate sau greutăţi familiale au obligaţia să se prezinte la încorporare, fiecare caz în parte fiind atent analizat de comisia de încorporare. "Toţi cei care se prezintă la sediul Centrului Militar ajung în faţa psihologilor, a psihiatrilor şi a unei comisii medicale. Avem înţelegere pentru problemele fiecăruia, de orice natură ar fi acestea, şi îi asigurăm pe toţi tinerii că vom da dovadă de înţelegere vizavi de greutăţile lor", a precizat preşedintele comisiei de încorporare, maior Liviu Popa. Activitatea de încorporare se va desfăşura până în data de 12 februarie, urmând ca recruţii declaraţi apţi să se prezinte la unităţile militare în zilele de 22, respectiv 23 februarie. Cei care au primit ordinul de chemare dar nu se vor prezenta la Centrul Militar vor fi sancţionaţi fie cu o amendă între 500 mii lei şi trei milioane, fie pe numele lor va fi emis un mandat de aducere, iar, în cazuri extreme, neprezentarea poate fi pedepsită conform codului penal. Având în vedere că acesta este ultimul an în care serviciul militar este obligatoriu, situaţia tinerilor încorporaţi în 2005 va fi reglementată până la începutul anului 2007. "Soldaţii încorporaţi în acest an vor fi primii care vor putea fi recrutaţi, după satisfacerea stagiului militar, ca militari voluntari pe bază de contract", a menţionat Ioan Hrincă, şeful biroului de încorporare - recrutare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.