Pe parcursul acestui an Primăria şi Consiliul Local Oradea au investit aproximativ 2,3 miliarde lei vechi în mobilier urban şi amenajarea spaţiilor din parcuri şi pieţe. Pentru înfrumuseţarea şi amenajarea oraşului au fost încheiate mai multe contracte cu furnizori de mobilier şi cu firme de salubrizare. Primul contract încheiat de municipalitatea a avut ca scop achiziţia şi amplasarea de mobilier urban. Astfel, au fost cumpărate şi amplasate 10 mese de şah (în valoare de 11 305 RON), 10 mese de tenis de masă (în valoare de 12 638 RON) şi 57 de elemente de jardinaj (în valoare de 28 298 RON) . Nici parcurile şi scuarurile municipiului nu au fost uitate, în toamna aceasta fiind plantate 84 650 specii florale, 793 de arbuşti şi 290 de arbori. Contractul cu cea mai mare valoare este cel pentru efectuarea lucrărilor de doborâre şi de tăiere de corecţie a arborilor. Valoarea contractului este de 195 000 RON, dar până în prezent au fost executate lucrări în valoare de 127 000 RON. Conform informaţiilor furnizate de către reprezentanţii primăriei, ultimele achiziţii efectuate de municipalitate au fost 80 de bănci de beton şi 70 de bănci de odihnă elegante, care au adus un plus de 51 241 RON în contul furnizorului. Atât în cazul mobilierului, cât şi a acţiunilor de înfrumuseţare au fost vizate toate cartierele orădene.