Perioadă de raportare prelungită - Canicula a biruit serverul CNAS
Defecţiunea tehnică la placa de la serverul CNAS s-a produs după ce s-a stricat instalaţia de aer condiţionat, iar Casa a hotărât, în aceste condiţii, prelungirea perioadei de raportare până în 24 august.
"În noaptea de marţi spre miercuri, s-a stricat aerul condiţionat şi, din acest motiv, placa serverului s-a ars. Este o lună foarte grea, în care se fac şi primele validări pentru plata reţetelor prescrise în sistem electronic", au declarat oficialii instituţiei. În aceste condiţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a prelungit cu aproape două săptămâni, respectiv până în 24 august, termenul pentru trimiterea raportărilor. Zeci de persoane au aşteptat miercuri, ore în şir, la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bucureşti, eliberarea unor documente care să le ateste calitatea de asigurat, acţiunea fiind îngreunată de unele probleme care au apărut, de luni, în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI). Purtătorul de cuvânt al CAS Bucureşti, Cristina Călinoiu, a declarat că de luni a apărut "o problemă tehnică cu placa serverului central". "De luni, a apărut o problemă tehnică la placa serverului central, din acest motiv operaţiile ar fi fost dirijate pe alte două servere, viteza de operare fiind mai mică, după cum ne-au explicat informaticienii de la Casa de Asigurări de Sănătate", a spus Călinoiu. Ea a precizat că sistemul funcţionează cu întreruperi şi, chiar dacă numărul celor care vin să solicite adeverinţe nu este mai mare, oamenii au mai mult de aşteptat din cauza faptului că sistemul se blochează de câteva ori pe zi. "Sistemul funcţionează cu întreruperi. În această perioadă se fac raportări de servicii medicale ale furnizorilor care se află în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti, iar aceştia sunt cam 2.000. Adică raportările se fac în intervalul 1-25 august. Tot în această perioadă se fac raportări pe prescripţia electronică, până în jur de 18 august, şi în acelaşi timp se transferă baze de date către ANAF", a explicat Cristina Călinoiu. Purtătorul de cuvânt al CAS Bucureşti a mai spus că toate aceste operaţii se fac prin SIUI şi, din acest motiv, asiguraţii sunt nemulţumiţi şi fac scandal, răzbunându-se pe angajaţii de la ghişee.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.