Pericol de poluare la Rafinăria Petrolsub?
Ca urmare a protestului declanşat joi de angajaţii Rafinăriei Petrolsub, când aceştia au oprit alimentarea cu energie electrică a instalaţiilor şi funcţionarea staţiei de epurare, reprezentanţii Prefecturii Bihor spun că, pentru moment, nu există riscul unei poluări a Barcăului.
"Staţia de epurare este necesară în cazul funcţionării rafinăriei sau al căderii de precipitaţii abundente. În momentul de faţă, în urma măsurilor luate, nu există pericol de poluare", se arată într-un comunicat al Prefecturii Bihor. Chiar dacă, în acest moment, pericolul a fost înlăturat, Direcţia Apelor Crişuri şi Garda de Mediu Bihor monitorizează permanent zona limitrofă rafinăriei. Despre protestul de la Suplacu de Barcău a fost înştiinţat şi prefectul Ilie Bolojan care s-a deplasat în zonă împreună cu reprezentanţi ai Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care au decis ca, până la numirea unui administrator judiciar al rafinăriei, paza staţiei de epurare şi a bazinelor cu reziduuri petroliere să fie asigurată de către Jandarmerie, pentru a se putea evita poluarea râului Barcău, în urma unor eventuale acţiuni premeditate. Cu toate aceste asigurări, liderii de la Petrolsub spun că situaţia este din ce în ce mai critică şi că riscul unei poluări este mai mare ca niciodată. "Toate motoarele de la pompe sunt în apă şi nivelul creşte continuu. Separatoarele sunt şi ele inundate de apă amestecată cu produse petroliere şi situaţia este din ce în ce mai gravă. Acum, nici dacă vrem să repornim curentul, nu mai putem pentru că toate sunt sub apă. Să ne ferească Dumnezeu de o ploaie", a declarat liderul de sindicat al Petrolsub, Gheorghe Zmole. Aproximativ 150 de angajaţi au rămas în noaptea de joi spre vineri în incinta rafinăriei, supravegheaţi de jandarmi, şi spun că nu vor pleca până când va fi numit un administrator, lucru ce s-ar putea întâmpla cel mai repede la începutul săptămânii viitoare. Muncitorii sunt nemulţumiţi de faptul că rafinăria nu mai funcţionează şi în lipsa unui organism de conducere nu îşi vor primi drepturile salariale şi nici nu au posibilitatea de a intra în şomaj sau de a se angaja în altă parte.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.