"Performanţa sectorului public"
Timp de patru zile, aproximativ 150 de studenţi, cadre didactice, funcţionari publici şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai unor organizaţii neguvernamentale din România dezbat o serie de aspecte care vizează sprijinirea procesului de reformă a administraţiei publice şi eficientizarea relaţiilor dintre administraţia publică şi cetăţeni. Evenimentul a fost inaugurat duminică, iar azi este ultima zi în care participanţii vor mai asista la seminariile care au ca temă "Performanţa sectorului public". Acţiunea, care se desfăşoară în Băile Felix, la Hotelul Muscel, a fost organizată cu prilejul celei de a treia ediţii a Conferinţei Naţionale a Studenţilor din Şcolile de Administraţie Publică. Membrii Asociaţiei au abordat în aceste zile mai multe subiecte şi teme de interes general, cum ar fi organizarea sistemului instituţional, acquis-ul comunitar, provocări în procesul de descentralizare şi de funcţionare a serviciilor publice. De asemenea, au fost abordate discuţii pe tema transparenţei şi eficientizării relaţiei administraţie-cetăţeni.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.