Pentru şcolarii din localitatea Parhida - Staţia de Bucurie a prins contur
Proiectul Staţia de bucurie desfăşurat de Asociaţia Cultura în Mişcare a avansat, iar chioşcul de poveste, cumpărat de asociaţie de Marius, florarul care a bucurat inimile orădenilor, a fost reparat, dotat cu mobilier specific unei staţii de transport, şi amplasat în Parhida.
Cumpărat cu aproximativ 1000 de euro, chioşcul l a stat mult timp într-un atelier de tâmplărie, pentru că era într-o stare degradată si a avut nevoie de lucrări majore de restaurare, care s-au încheiat la jumătatea lunii august. A fost reparat cu lemn stratificat, uscat. În lunile care au urmat, chioşcul a fost amplasat în staţie, cu panourile de lemn vitrate şi cupola, care a avut nevoie de mici intervenţii la învelitoarea de tablă. Ulterior, asociaţia s-a îngrijit de procedurile care trebuiau derulate din punct de vedere legal, în vederea amplasării. Procedurile au implicat proiecte, acte și avize obţinute de la Primăria Tămăşeu, dar şi turnarea unei platforme de beton pe care să fie amplasat chioşcul.
Panourile de lemn au fost vopsite de voluntari, interiorul a fost dotat cu mobilier, şi la finele lunii octombrie a fost realizat racordul la reţeaua electrică. Staţia de bucurie va fi dotată cu radio, internet şi o mică bibliotecă, pentru ca şcolarii din localitatea Parhida să se bucure într-adevăr de confort şi un loc de poveste, răsărit în locul vechiului amplasament, un refugiu aflat într-un stadiu avansat de degradare. Nu în ultimul rând, proiectul presupune amenajarea a 120 mp în exteriorul chioşcului, spaţiu care va fi împodobit cu flori.
De la bun început acest proiect a fost realizat din donaţii, cu sprijinul voluntarilor şi a unor oameni inimoşi, care au contribuit cu diverse servicii la realizarea acestui cadou pentru şcolarii din Parhida.
Bihorenii care vor să susţină proiectul, fie pentru buna finalizare a amenajărilor, fie pentru întreţinerea acestei staţii, o pot face prin donaţii.
Donaţii se pot face prin virament bancar catre Asociaţia Cultură în Mişcare, Oradea, str. Republicii nr. 3-5, CIF 28097125. IBAN RO29WBAN00991V069878RO01 Banca Intesa Sanpaolo Romania S.A.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.