Pentru protejarea drumurilor județene - Mai multe controale în perioada 2023-2025
Consiliul Județean Bihor a intensificat, în ultimii trei ani, acțiunile de control pentru depistarea transporturilor care depășesc masa totală maximă admisă pe drumurile județene, obiectivele fiind protejarea infrastructurii rutiere și creșterea siguranței în trafic.
În același timp, tot mai mulți operatori au intrat în legalitate prin obținerea Autorizației Speciale de Transport (AST), ceea ce explică de ce sancțiunile nu cresc proporțional cu numărul controalelor.
„În anul 2023 au fost derulate 19 acțiuni de control și monitorizare și s-au aplicat 12 sancțiuni cu amendă în valoare de 124.500 lei. În 2024 au fost 74 de acțiuni și s-au aplicat 60 de sancțiuni cu amendă în valoare de 342.610 lei, iar în 2025 au fost realizate 88 de acțiuni de control în urma cărora s-au aplicat 24 de sancțiuni cu amendă în valoare de 251.500 lei. În aceeași perioadă, numărul AST eliberate a crescut, semn că operatorii solicită tot mai frecvent autorizația înainte de efectuarea transportului: în 2023 au fost eliberate 42 de AST, iar taxele astfel colectate au fost de 120.472 lei, în 2024 au fost eliberate 92 de AST, cu o sumă totală de 378.975 lei, iar în 2025 au fost eliberate 53 de AST, cu o sumă totală de 263.942 lei”, precizează Consiliul Judeţean Bihor, care menţionează că scopul principal al acțiunilor nu este aplicarea de amenzi, ci prevenirea deteriorării drumurilor județene de către transporturile supraîncărcate.
În acest sens, operatorii care intenționează să efectueze un transport ce depășește masele maxime admise trebuie să solicite în prealabil Autorizația Specială de Transport (AST) de la structura de specialitate a Consiliului Județean Bihor (Compartimentul Drumuri Județene). În situațiile în care reglementările nu sunt respectate, se aplică sancțiuni contravenționale, iar vehiculul poate fi imobilizat până la îndeplinirea condițiilor legale.
Controalele au fost efectuate în echipe mixte, de către Compartimentul Transport din cadrul Consiliului Județean Bihor, Poliția Rutieră, Poliția Transporturi și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR).
Controale și la transportatorii de persoane
În aceeași perioadă, 2023 – 2025, a crescut numărul controalelor efectuate la operatorii județeni de transport persoane. Au fost aplicate atât avertismente, cât și sancțiuni cu amendă. Cele mai frecvente abateri au fost neeliberarea biletelor/abonamentelor pasagerilor și neasigurarea curățeniei în mijloacele de transport.
„În 2023 au fost realizate 17 controale, fiind verificate 39 de autovehicule. S-au dat 7 sancțiuni, valoarea amenzilor fiind de 3.500 lei. În 2024 au fost realizate 53 de controale, cu 77 de autovehicule verificate. S-au aplicat 18 sancțiuni cu amendă în valoare de 42.000 lei. În 2025 au fost făcute 75 de controale la operatorii de transport persoane, fiind verificate 86 de autovehicule. S-au aplicat 22 de sancțiuni cu amendă în valoare de 4.000 lei. Controalele vor continua pe tot parcursul acestui an”, menţionează CJ Bihor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.