Pentru că este mai bine să preîntâmpini decât să numeri victimele, reprezentanţii Asociaţiei pentru protejarea drepturilor victimelor accidentelor rutiere şi poliţiştii bihoreni au pus la punct un proiect prin intermediul căruia în Oradea vor fi amplasate şapte panouri informative care să îi determine pe şoferi să fie mai atenţi când apasă pedala de acceleraţie şi pe pietoni să nu mai traverseze pe unde îi taie capul.

Mesajele preventive rutiere vor fi adresate tuturor participanţilor la trafic, conducătorilor auto, pietonilor, bicicliştilor şi motocicliştilor şi vor conţine informaţii cu privire la accidentele rutiere, a cauzelor şi condiţiilor care determină producerea acestora. "Cred că este o idee bună pentru că înainte de a număra victimele trebuie să prevenim şi să combatem aceste fenomene", a spus Claudia Timofte, şefa cancelariei Prefectului de Bihor, în cadrul unei mese rotunde care a avut loc ieri, la Primăria Oradea. La eveniment au mai participat reprezentanţi ai Rotaract şi Primăriei (parteneri în cadrul proiectului) şi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor. "Este bine ca micuţii noştri să ştie încă de pe băncile şcolii cum să se protejeze de accidente. Susţinem proiectul şi sperăm ca rezultatele să se vadă în cel mai scurt timp", a spus viceprimarul Oradiei - Ovidiu Mureşan. "Realizarea proiectului va consta în amplasarea, pe sectoarele de drum cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere, a unui număr de şapte panouri cuprinzând mesaje de prevenire. Acestea vor fi amplasate pe Bulevardul Dacia, pe str. Ogorului, pe DN 1, DN 19 (2 panouri), DN 76 şi pe DN 79", a spus Jari Vanda, preşedintele Asociaţiei Române pentru Protejarea şi Respectarea Drepturilor Victimelor din Evenimente Rutiere. Deşi se doreşte ca unele panouri să conţină şi imagini de la accidente reale, astfel încât ele să aibă un impact mai mare, reprezentanţii poliţiei spun că aceste aspecte urmează să fie stabilite în următoarea perioadă. Panoul de pe strada Ogorului, cu o latură de 3 metri şi una de doi metri, va conţine un mesaj de genul: "În ultimii 5 ani pe acest sector de drum 13 persoane au decedat şi 102 au fost rănite în accidente rutiere". "Chiar dacă în ultimii ani atât la nivel naţional, cât şi la nivel judeţean numărul accidentelor a scăzut faţă de anii precedenţi, faptul că avem o infrastructură precară şi oameni dezinteresaţi poate naşte în continuare tragedii. Ajunge un accident ca şi cel din Muntenegru ca să ni se dea peste cap toate aceste cifre şi statistici. Sper ca acest proiect să aibă succes", a spus comisarul Claudiu Ciuclea, de la Serviciul de Poliţie Rutieră Bihor. Primul pas în realizarea proiectului va fi amplasarea unui panou în municipiul Oradea, cu un mesaj preventiv adresat pietonilor. Mesajul conceput va fi "Traversaţi strada numai după o temeinică asigurare şi doar prin locurile permise de lege!".