"Pentru mama -cu dragoste"
Cu ocazia Zilei de 8 Martie -Ziua Internaţională a Femeii, copiii din cadrul a două centre de zi orădene -Centrul de Cazare Temporară „Cuore” şi Centrul de Îngrijire de Zi Oradea -au pregătit pentru părinţii lor, în special pentru mămici, un mic program artistic.
Astfel, programul copiilor preşcolari, respectiv al celor care urmează cursurile unei şcoli gimnaziale, beneficiari ai serviciilor oferite de centrele amintite, a debutat cu frumoase poezioare, rostite cu gingăşie pentru sufletul mămicilor. Pe lângă acestea, cântecele interpretate de copii, dedicate mamei, primăverii şi tuturor celor care iubesc frumosul şi puritatea, au făcut ca atmosfera manifestărilor să fie una specială, încărcată de emoţii şi bucurii. La sfârşitul programelor, copiii au înmânat mămicilor flori, felicitări şi mărţişoare, acestea din urmă fiind confecţionate de ei. Totodată, clubul Lions din Oradea a oferit celor care au dăruit părinţilor o zi de neuitat mici cadouri constând în dulciuri şi mărţişoare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.