Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat pentru prima dată organizarea sesiunii de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, începând de ieri, 10 aprilie, până la data de 10 iulie 2019.

 

Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin producerea de energie electrică din surse regenerabile la locuinţele situate la cel puţin de 2 km faţă de reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice şi prin reducerea utilizării combustibililor convenţionali. Obiectul programului îl reprezintă finanţarea achiziţionării şi instalării sistemelor de panouri fotovoltaice care folosesc sursele de energie regenerabilă, nepoluante. Programul se derulează multianual, iar finanţarea programului se realizează din veniturile Fondului pentru mediu rezultate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în limita sumelor prevăzute cu această destinaţie prin bugetul anual al Fondului pentru mediu, aprobat conform legii. Beneficiarii programului sunt unitățile administrativ-teritoriale cărora le-au fost aprobate dosarele de finanțare și care au încheiat un contract de finanțare nerambursabilă cu AFM în cadrul programului. Sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanţare nerambursabilă. În cadrul unei sesiuni de finanţare, solicitantul poate depune o singură cerere de finanţare pentru o parte sau pentru toate gospodăriile cuprinse în lista prevăzută la art. 10 alin. (1). Pentru fiecare gospodărie se poate obţine finanţare o singură dată. În perioada stabilită prin dispoziţia prevăzută la art. 10 alin. (2) şi doar pentru gospodăriile cuprinse în lista prevăzută la alin. (1) al aceluiaşi articol, dosarul de finanţare se depune la CJ în raza teritorială a căruia se află solicitantul, paginat şi opisat, într-un singur exemplar. Suma alocată pentru finanțarea acestui Program, conform Bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2019 al Fondului pentru mediu și al Administrației Fondului pentru Mediu este de 230 milioane lei. Finanţarea nerambursabilă, acordată de Autoritate, este în procent de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 25.000 lei inclusiv TVA, pentru fiecare sistem fotovoltaic care deserveşte o gospodărie. Finanţarea se acordă eşalonat, în interiorul perioadei de valabilitate a contractului de finanţare şi pe măsura implementării proiectului.

Reamintim că, pentru obţinerea fondurilor, beneficiarul trebuie să meargă la un instalator validat de Administraţia Fondului de Mediu, pentru înscriere, cu următoarele documente: cerere de finanţare tehnoredactată, copia actului de identitate, extrasul de Carte Funciară nu mai vechi de 30 zile, rezultat pentru dreptul de proprietate, şi dovezi că nu are restanţe la taxe şi impozite.