Pentru credincioşii greco-catolici, biserică nouă în Velenţa
Sute de credincioşi, peste 60 de preoţi şi patru episcopi au participat duminică, 4 noiembrie, la sfinţirea de către PS Virgil Bercea a noii biserici greco-catolice din cartierul Velenţa.
Preoţii, urmaţi de PS Vasile Bizău - episcop eparhial de Maramureş, PS Mihai Frăţilă - vicar al Bucureştilor, PS Fulop Kocsis - episcop eparhial de Hajdudorog şi PS Bocskei Laszlo - episcop romano-catolic de Oradea, au intrat in procesiune în biserică, unde a început slujba sfinţirii bisericii, urmată de Sfânta Liturghie. Sfinţirea bisericii, care este o copie fidelă a catedralei greco-catolice din Atena, s-a facut în două etape. Prima parte a constat în sfinţirea pereţilor exteriori prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir şi stropire cu apa sfinţită în cele patru laturi ale bisericii. După acest moment, s-a intrat în biserică pentru consacrarea mesei altarului. Aceasta s-a făcut prin introducerea în Altar a hrisovului semnat de episcopii prezenţi, a moaştelor Sfântului Sixt al II-lea, urmată de cele trei spălări: cu apă sfinţită şi săpun, cu vin şi cu Sfântul şi Marele Mir. După acest moment s-a îmbrăcat masa Altarului cu veşmintele cuvenite şi s-au aşezat cele necesare celebrării Sfintei Liturghii. Hrisovul a fost citit în biserică pe parcursul consacrării altarului. A doua parte a constat în sfinţirea pereţilor interiori ai bisericii şi a iconostasului. În cadrul Sfintei Liturghii, PS Virgil a ţinut cuvântul de învăţătură, mulţumind în acelaşi timp tuturor prezenţi la eveniment şi celor care au contribuit la construcţia bisericii: Asociaţia "Chiese dell'Est" din Italia, Surorile "Ancelle della Chiesa" Palazzolo sull'Oglio, Brescia, dar şi tuturor celor care, într-un mod sau altul, au contribuit la zidirea acestei biserici. Printre invitaţii de seamă la eveniment, s-au numărat arhimandritul Maurizio Malvestiti, subsecretarul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale de la Vatican, care a transmis un cuvânt de salut din partea cardinalului Leonardo Sandri, prefect al aceleiaşi congregaţii, precum şi monseniorul Vittorio Formenti, responsabilul Biroului de statistici al Bisericii Catolice, din cadrul Secretariatului de Stat al Vaticanului. De asemenea, au fost prezenţi pr. Antonio Rossi, preşedintele Asociaţiei "Chiese dell'Est", precum şi pr. Luigi Pecchenini, paroh al parohiei "Santa Maria del Sasso" - Cortenuova, Italia. La final, în semn de preţuire, PS Virgil a conferit părintelui Gavril spre purtare Epigonatul. Comunitatea greco-catolică din Velenţa a avut până în anul 1948 ca biserică parohială biserica de pe str. Clujului cunoscută de orădeni ca "Biserica de la barieră", astăzi în posesia Bisericii Ortodoxe. Comunitatea greco-catolică s-a reorganizat după 1989 şi a decis construcţia unei noi biserici. Noua biserică are hramul "Schimbarea la faţă", iar ca protector îl are pe Fericitul Ioan al XXIII-lea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.