Având în vedere frecvenţa evenimentelor din ultimii ani, în urma cărora s-au înregistrat deseori incendii în timpul campaniilor agricole, pe fondul secetei estivale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Crişana" recomandă agricultorilor să respecte regulile şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor specifice perioadei de recoltare şi depozitare a cerealelor.

Astfel, pe perioada secerişului şi a recoltării cerealelor se interzice fumatul, iluminatul cu flacără deschisă sau folosirea sub orice formă a focului deschis în lanuri, pe arii, pe mirişti, în locurile de depozitare a paielor, în locurile de staţionare a autovehiculelor care asigură transportul, în depozitele de carburanţi şi punctele de alimentare din lanuri, precum şi în apropierea acestora la o distanţă mai mică de 100 metri. În aceste locuri se vor planta indicatoare de interzicere precum „Fumatul oprit" şi „Nu folosi focul deschis". Mai mult, pe timpul secerişului şi recoltării cu combine în lan, pompierii bihoreni le recomandă agricultorilor să ia o serie de măsuri pentru a preveni eventualele pagube: sensul de recoltare al combinelor va fi contrar direcţiei vântului dominant; la începerea lucrărilor se va proceda la izolarea lanurilor faţă de drumurile, parcele împădurite şi căile ferate cu care se învecinează; izolarea lanurilor se va face prin fâşii arate sau discuite cu lăţimea de cel puţin 20 metri faţă de drumuri şi păduri, şi de 50 metri faţă de căile ferate; în porţiunile de cale ferată unde riscul de incendiu este mai mare (rampe, curbe) lăţimea de izolare va fi mărită, iar recoltatul se va realiza începând cu aceste zone; dacă cerealele urmează să fie treierate pe arie, claiele de snopi se vor clădi în rânduri drepte, lăsându-se o distanţă de 5-6 metri între clăi şi de cel puţin 10 metri între rânduri, după care se va efectua aratul, imediat; dacă recoltarea se face cu combine din lan, paiele rezultate vor fi strânse în cel mult 1-2 zile, urmând a se ara imediat; dacă cerealele boabe rezultate de la recoltare cu combine se depozitează provizoriu, în tarla, locul de depozitare se va amenaja la cel puţin 30 metri faţă de porţiunile încă nerecoltate şi se vor izola faţă de restul lanului şi de mirişte, printr-o fâşie arată lată de  3-5 metri; atât în perioada de recepţionare a cerealelor, dar mai cu seamă pe timpul depozitării este necesară supravegherea permanentă a umidităţii şi temperaturii acestora prin recoltarea de probe şi efectuarea analizelor de laborator corespunzătoare. Pompierii mai amintesc faptul că arderea  resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.