Sâmbătă seara, începând cu ora 20.00, cu prilejul Balului Operei, Teatrul de Stat din Oradea a găzduit prezentarea unor colecţii de modă. Sala Teatrului de stat a fost plină de iubitori ai modei, ai artei vestimentare ai frumosului, dar şi ai muzicii. Timp de două ore, participanţii la manifestare au avut ocazia să se delecteze cu diferite piese de muzică de operă, creaţii ale unor compozitori italieni, dar şi câteva lucrări de Mozart. Pe scena Teatrului de Stat au evoluat, alături de nume româneşti consacrate din domeniu, tenori, soprane etc, şi studenţi ai Facultăţi de Muzică din Oradea şi din Cluj. Apoi, până în preajma miezului nopţii, în aceeaşi locaţie, a avut loc o serie de prezentări de modă şi artă vestimentară. Acestea au culminat cu prezentarea, în premieră, a noii colecţii de primăvară-vară 2004 a celebrei Eli Lăsnean, din Arad, creator în arta vestimentară şi fondator al Casei de Modă "Ellis". Admiratorii modei şi ai frumosului au avut, de asemenea, prilejul, să admire piese de vestimentaţie din colecţiile "Alchimia"`, aparţinând lui Szabo Csaba, absolvent al Facultăţii de Arte Vizuale, secţia design vestimentar, din Oradea, dar şi fanteziste piese ale unei colecţii cu temă vegetală. A fost prezentată şi colecţia de rochii de seară creată de o absolventă a Facultăţii de Litere din Oradea, precum şi o colecţie care a obţinut două premii în urmă cu doi ani.