Pe mijloacele de transport ale R.A. O.T.L.
Noii controlori de bilete vor fi din Mangalia
La a doua licitaţie, organizată de Regia Autonomă Oradea Transport Local (R.A. OTL), pentru desemnarea firmei care va efectua controlul biletelor şi a legitimaţiilor de călătorie pe mijloacele de transport în comun ale R.A. OTL, câştigătoare a fost S.C. Rodguard Security Mangalia.
Au participat la licitaţie, pe lângă firma câştigătoare, Agenţia P&P, din Arad, iar din Oradea, Comno Security şi Romadeni Security. "Preferinţa nostră, ne-a declarat, ieri, dl Corneliu Lupău, director general al R.A. OTL, a fost pentru firma din Mangalia care a avut cea mai bună ofertă, convingându-ne că răspund exigenţelor noastre".
Conform procedurilor, ni s-a explicat, urmează ca OTL să comunice rezultatul tuturor participanţilor la licitaţie, să treacă, apoi, perioada de depunere a eventualelor contestaţii, după care, "în aproximativ două săptămâni vom încehia contractul cu S.C. Rodguard Security Mangalia", a precizat dl Corneliu Lupău.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.