Pe drumul spre Marghita, "Capcane" în care nu se mai deşartă decât cu ţârâita punga bugetului
Tot mai multe semnale ne parvin dinspre Marghita, legate de starea drumului judeţean 19, care încearcă să sensibilizeze factorii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean să aloce fondurile necesare reparaţiilor capitale la acest drum, care leagă Oradea de Marghita. Este criticată decizia drumarilor de a umple cu criblură porţiuni de gropi aflate pe şosea, înainte de Sălard spre Marghita, fără să fie instalate indicatoare rutiere de avertizare. Mai mult, spun cititorii noştri, se încalcă în mod grosolan art.5 din Codul Rutier, unde se specifică faptul că ?Administratorul drumului public este obligat să semnalizeze corespunzător orice obstacol aflat pe partea carosabilă, care stânjeneşte sau pune în pericol siguranţa circulaţiei şi să ia toate măsurile de înlăturare de îndată a acestuia.? Tot în acelaşi cadru legislativ, se arată că ?orice măsură de restricţie a circulaţiei pe drumurile publice se dispune de către administratorul drumului numai cu acordul poliţiei.?
Interpelat în privinţa stării proaste a DJ 191, directorul tehnic din cadrul SC Drumuri Bihor SA ne-a lămurit în parte, fără a oferi prea multe detalii: ? Pe drumul spre Marghita se lucrează. Avem contract cu judeţul, în baza căruia efectuăm reparaţiile necesare. Normal ar fi să se schimbe asfaltul în întregime, însă nu prea sunt bani...? Cu alte cuvinte, se aplică plombe care vor ţine, în cel mai fericit caz, până la toamnă. În rest, Dumnezeu cu mila! O fi ajuns Consiliul Judeţean Bihor la fundul sacului? Vom vedea! Până una-alta, în drumul spre şi de la Marghita, contribuabilii dau din gropi în gropi...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.