Pe cuvânt de absolvent - Discipolii lui Hipocrat au depus ieri jurământul
La sfârşitul fiecărui an universitar, studenţii medicinişti îmbracă robele şi, în cadrul unei ceremonii organizate cu mult fast, cei care le-au fost îndrumători pe parcursul anilor de studii le înmânează diplomele de absolvire.
Astfel, ieri, la Casa de Cultură a Sindicatelor, a avut loc cursul festiv al celei de-a XI-a promoţii a absolvenţilor de la Facultatea de Medicină şi Farmacie, specializarea Medicină Dentară, din cadrul Universităţii din Oradea, şi al celei de-a III-a promoţii a specializării tehnician dentar, cu durata studiilor de trei ani. Sala de spectacole a devenit prea mică pentru numeroşii absolvenţi, dar şi pentru dascălii şi părinţii lor. "Absolvenţii anului VI de la Medicină Dentară sunt nişte studenţi model, care pe tot parcusul studiilor nu m-au dezamăgit niciodată. Au fost extrem de uniţi şi, pe lângă rezultatele excelente pe care le-au avut cu toţii, au dat dovadă de multă maturitate şi responsabilitate. Sfatul meu este să nu vă opriţi niciodată şi să căutaţi să ajungeţi cât mai buni şi mai respectaţi în această nobilă meserie pe care singuri v-aţi ales-o, a declarat decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie, prof. univ. dr. Gheorghe Bumbu. Printre persoanele cele mai emoţionate s-a numărat şeful de promoţie a specializării de Medicină Dentară Paul Andrei Ţenţ. "Timp de şase ani am muncit din greu, am învăţat şi am încercat să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor profesorilor noştri. Ultimul an a fost mai greu, dar, cu toate acestea, deşi abia am terminat, ne este dor de orele de curs şi de atmosfera din facultate", a spus şeful de promoţie. În încheiere, cei peste 150 de absolvenţi ai specializării de Medicină Dentară, respectiv cei 20 de viitori tehnicieni dentari, din care aproximativ 30 sunt studenţi străini, care provin din ţări precum Italia, Israel, Germania, Austria sau Ungaria, au depus Jurământul lui Hippocrate.
juramantul lui hippocrat pentru stomatologi.rad deja de juma de ora.clar suntam toti cu capu.