Cartea omagială dedicată memoriei istoricului medievist Liviu Borcea, apărută la Editura Universităţii din Oradea (2011), este un op aşteptat nu numai de bihoreni, ci şi de iubitorii de cultură istorică din alte ţinuturi ale ţării. Liviu Borcea rămâne unul din cărturarii bihoreni de mare valoare civică şi acribie profesională pentru care "izvorul" documentării se configurează într-un cristal cu largi valenţe conotative căruia istoricul ştie să-i şlefuiască fiecare faţă spre a scoate la lumină adevărul istoriei din ascunzişurile sale şi a-l reda contemporanilor săi şi posterităţii.

Primele opt titluri rememorează, uneori cu uneltele riguroase ale stilului ştiinţific, alteori cu sensibilitatea unor plăcute aduceri aminte, momente din preocupările şi cotidianul vieţii lui Liviu Borcea. Aflăm despre bogata sa activitate de cercetător şi autor care adună peste 150 de lucrări de istorie (cărţi, articole, comunicări ştiinţifice), colaborări la numeroase publicaţii (revista Familia, doctele periodice ale Muzeului Ţării Crişurilor, Unu, Tribuna, Magazin Istoric, Anuarul de istorie din Cluj, Crişana, Aletheia, Studia Universitatis Babeş-Bolyai), despre activitatea didactică la nivel mediu şi superior, sau aceea de îndrumător cultural şi apropiat intelectualităţii satelor de pe Valea Crişului Repede. În aceeaşi măsură îi aprecia pe sătenii lucrători ai pământului şi truditori într-ale cititului de cărţi. Îl îndrăgea mult şi purta lungi şi plăcute discuţii cu baciul Traian Ţepelea, din Beznea, despre istoria satului, religie, omenie, cu care în verile parfumate cu flori de fân din Dealul Vremeştilor mai înălţa şi câteva căpiţe care întregeau tabloul pastoral al colinelor satului Beznea. Nu se sfia să urce în şaua bicicletei pentru a străbate drumul de la Oradea la Aleşd sau Bratca. Aşa l-am putut însoţi pe coama abruptă şi stâncoasă a Dealului Napiştilău din Bălnaca, unde, în plin Ev Mediu, a poposit pentru o vreme românul Menumorut, într-o fortificaţie medievală care se dovedeşte că ar fi existat în acel loc. Îi era drag lui Liviu Borcea să ajungă în Mărginime, în spaţiul ancestralei familii Borcea, nume cu rezonanţă şi greutate, mai exact la Săliştea Sibiului, sat unic în România, care a dăruit ţării şase academicieni de prestigiu. De aici vine şi Liviu Borcea. Mănăstirea Foltea din Munţii Săliştei era o atracţie pentru istoricul bihorean, prietenia cu dr. Constantin Dădârlat şi soţia acestuia din Sălişte, după cum la fel de ispititoare erau şi minunatele locuri ale satelor Tilişca, Poiana Sibiului, Jina cu istoria, monumentele şi unduitoarele dealuri pe care Liviu Borcea le călca cu pasul, iar însoţitorii erau derutaţi pentru că nu ştiau ce să facă: să admire împrejurimile, care se scăldau la picioarele lor, sau să trăiască spectacolul în aer liber generat de "antologia" prin viu grai de epigrame într-un recital admirabil numit Liviu Borcea. Era în aceste momente un pic artist. În partea a doua a volumului citim studii elaborate de teologie ortodoxă, despre sensul şi valoarea istorică a icoanelor, importanţa şi didactica unei predici, istorie bisericească, despre isihasm ori sunt aduse în prim plan personalităţi precum Constantin cel Mare, Andrei Şaguna, Victor Jinga. Coordonatorul lucrării, Pavel Cherescu, pune la îndemâna istoricilor, dar şi a iubitorilor de înălţare sufletească, un material bibliografic de mare varietate, articole cu un bogat şi uneori inedit conţinut, o lectură plăcută. "In Memoriam Liviu Borcea, dascăl şi istoric" adună în peste 500 de pagini o lume dragă lui Liviu Borcea, trecut în nefiinţă în urmă cu 5 ani. Filele din urmă "Retrospective din pagini de album" îmbucură cititorul cu fotografii delicate în care îl vedem pe omagiat cu mama, sora, soţia, copiii, precum şi în mediul academic.

Bratca, 15 decembrie 2011

Ioan GROZE