Pe 23 aprilie, la Universitate - Noi alegeri pentru desemnarea rectorului
Membrii Senatului Universităţii din Oradea au adoptat ieri, 2 aprilie 2012, în unanimitate în şedinţă extraordinară, modificările la Regulamentul de organizare şi desfăşurare a alegerilor şi concursurilor pentru structurile şi funcţiile de conducere la Universitatea din Oradea. Principala modificare, recomandată de Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), se referă la îndepărtarea criteriului restrictiv de tip grad didactic pentru depunerea candidaturii pentru o funcţie de conducere. „Modificările regulamentului au fost adoptate ca urmare a primirii de la MECTS a avizului de legalitate. Acest regulament se va aplica începând de la data adoptării lui, adică 2 aprilie 2012. El va produce efecte pentru viitoarele alegeri (rector şi decan)", se afirmă într-un comunicat al Universităţii. În consecinţă, procesul de reorganizare a alegerilor pentru funcţia de rector se va demara potrivit calendarului de alegeri postat pe www.uoradea.ro la butonul Alegeri academice 2011 - 2012. Astfel, în perioada 3-6 aprilie aspiranţii la funcţia de rector îşi vor depune candidatuile şi planurile de management, între 7 şi 22 aprilie vor avea loc întâlnirile cu alegătorii, iar primul tur de scrutin va avea loc pe 23 aprilie. Dacă rectorul nu va fi ales din primul tur, al doilea tur de scrutin se va ţine pe 25 aprilie. În aceeaşi şedinţă, Senatul universitar a format o comisie pentru analizarea plângerii înaintată de prof. univ. dr. Gheorghe Constantin Ionescu prin care acesta cerea anularea alegerilor şi numirea lui din postura de unic candidat, în funcţia de rector al Universităţii din Oradea. Această comisie va fi formată din lector.univ. dr. Lavinia Chipea, (Facultatea de Drept) prof. univ. dr. ing. Ioan Lucaciu (Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică) şi asist.univ.dr. Laurenţiu Mândrea (Departamentul pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului Didactic).
ar trebui lasat sa candideze singur, ca sa vada ca desi alerga doar el, iese tot pe locul doi =)