Preşedintele Clubului Dreptei, Octavian Bot, i-a acuzat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, pe Traian Băsescu şi PD de comportament duplicitar, susţinând că aceştia au procedat identic în cazul alegerilor din cadrul Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca la stabilirea listelor de candidaţi pentru alegerile generale din toamna anului 2004. Octavian Bot susţine că atât preşedintele României, cât şi partidul din rândul căruia provine s-au ridicat împotriva lui Ticu Dumitrescu. Dacă nu are nimic de ascuns din punct de vedere personal, atunci sigur are ceva de ascuns în ceea ce priveşte persoanele din anturajul său, consideră preşedintele Clubului Dreptei. Acesta e de părere că Băsescu şi PD nu au dorit niciodată fuziunea cu PNL, ci doar au încercat slăbirea poziţiei liberalilor. Dacă PNL nu se va trezi, va avea o soartă pe care cu greu poţi să o prevezi, a menţionat Bot. În privinţa legii lustraţiei, fostul membru PD susţine că ar fi trebuit adoptată imediat după Revoluţia din 89, astfel încât Parlamentul nu ar mai fi fost plin de comunişti. Actualul proiect riscă să arunce în derizoriu problema lustraţiei. Ar trebui să-i vizeze doar pe cei care au permis perpetuarea societăţii comuniste, a declarat Bot, care a mai adăugat că cererea PD de asumare a răspunderii Guvernului în acest caz reprezintă o capcană întinsă liberalilor. Potrivit lui Bot, dacă aceştia ar fi fost de acord, exista posibilitatea ca "Legea să fie pusă deoparte, iar Guvernul să cadă.