Patru spitale orădene sunt pregătite pentru fuzionare
Conducerea executivului orădean se pregăteşte să ceară aleşilor în şedinţa Consiliului Local Oradea din 31 august un acord de principiu în vederea fuzionării celor patru spitale orădene şi a instituirii unei singure conduceri care să coordoneze activitatea acestor unităţi spitaliceşti.
Propunerea municipalităţii orădene vizează ca Spitalul Municipal "Gavril Curteanu", Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie, Spitalul de Pneumoftiziologie şi Spitalul Clinic de Neuropsihiatrile să fie aduse sub aceeaşi comandă. S-a convenit ca viceprimarul Gheorghe Carp să fie coordonatorul acestui proiect, Dacian Foncea, actualul manager al Spitalului de Pneumoftiziologie, să devină managerul general al noii structuri, iar doctorul Gheorghe Bumbu să ocupe funcţia de director medical. Până în prezent, au avut loc discuţii cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, cu ai Autorităţii de Sănătate Publică, precum şi cu cadrele medicale ale spitalelor vizate de această restructurare. În cursul acestei luni, consilierii locali îşi vor da un acord de principiu pentru această fuziune, urmând ca până în toamnă să fie adoptate hotărârile de Guvern care să aprobe o astfel de transformare. Beneficiile, în opinia conducerii Primăriei, sunt multiple: nu va mai trebui să se asigure patru salarii de manageri, nu vor mai exista patru echipe de instalatori, va exista un singur laborator ultraperformant, apoi se pot achiziţiona produse mai ieftine, dacă sunt achiziţionate în cantităţi mai mari etc. "Vom avea o conducere mai suplă, va creşte calitatea actului medical în favoarea pacientului, condiţiile hoteliere vor fi mai bune, modul de servire a hranei şi de asigurare a condiţiilor de igienă nu vor mai lăsa de dorit. De asemenea, se vor reduce semnificativ cheltuielile de administrare, nu vom mai avea patru directori, ci unul, nu vom mai avea patru echipe de instalatori, ci una", a precizat Ilie Bolojan, primarul Oradiei. În viziunea conducerii Primăriei, centralizarea acestor servicii va duce la eficientizarea lor. Un exemplu ar fi instituirea unui singur laborator de radiologie, care să satisfacă nevoile tuturor celor patru spitale. În prezent, există la fiecare spital un astfel de laborator, fără însă a fi dotat corespunzător şi fără să aibă personalul necesar. O altă propunere ar putea viza decontarea cheltuielilor la utilităţi din bugetul local, în condiţiile în care spitalele ar folosi soluţii alternative şi mai ieftine, cum este apa geotermală. Dacă în acest an sumele alocate pentru investiţiile în unităţile spitaliceşt au fost, în mare parte, suspendate, pentru anul viitor executivul va elebora un program general de investiţii ţinând cont de priorităţi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.