Patinoar, doar la anul
Potrivit promisiunilor executivului local, mii de prichindei ar fi trebuit, deja, să patineze pe primul patinoar din Oradea. Din păcate, acest lucru nu se mai poate realiza, termenul de finalizare al lucrărilor fiind devansat până în luna februarie 2004.
Şeful executivului a trebuit să se conformeze eşecului înregistrat în campania de popularizare a patinoarului, iar încercările lui de a ridica în Parcul Brătianu un patinoar fără autorizaţie şi avizele de construcţie şi mediu au fost blocate timp de câteva săptămâni. În final, acesta s-a arătat mulţumit de stadiul actual al acţiunii, declarând că "şi la această dată e bine că vom avea un patinoar, iar anul viitor ne vom gândi şi la alte amplasamente pentru alte astfel de locuri de agrement".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.