Fiul unui țăran, dar și miner, din satul Șebiș, comuna Drăgănești, Pașcu Balaci nu s-a născut, deci, într-o casă cu o bibliotecă, care să fi însumat multe cărți.

O carte importantă aflată în dotarea casei sale părintești era Biblia, pe care adolescentul Pașcu a citit-o da capo al fine și pe care, datorită agerimii minții, inteligenței sale native a și înțeles-o, cum se va vedea din valoroasa lui operă ulterioară și mai cu seamă din cele peste o mie de sonete ale Vechiului și Noului Testament, sau din alte opere.

De fapt, Biblia este o carte compusă din alte cărți ,,Bibliorum” – numirea originală a BIBLIEI este aceea de Carte a Cărților. Astfel, ea este o bibliotecă de cărți adunate de-a lungul secolelor, pe care Pașcu a citit-o, apoi a citit și alte biblioteci. Iorga o numește „Cartea de căpetenie a neamului”.

Cele mai multe bucurii cunoscute de noi sunt rezultatul interacțiunii noastre cu dascălii copilăriei, cu manualele școlare, cu cărțile lecturilor noastre particulare, cu părinții și cu prietenii.

În tot și în toate Pașcu depășește omul obișnuit plasându-se în sfera scriitorilor de geniu.

Pașcu Balaci se înscrie, de asemenea, în rândul foștilor elevi silitori și foarte recunoscători față de profesorii care l-au învățat carte și au favorizat ascensiunea sa pe scara vieții culturale românești și universale. De fiecare dată când își prezintă bogatul Curriculum vitae, amintește cu pioasă recunoștință de profesorii săi. Șirul lor începe cu profesorul Gheorghe Rusu de la Școala Generală cu clasele V-VIII din Sudrigiu și continuă cu cei de la prestigiosul Liceu, acum Colegiul Național ,,Samuil Vulcan” Beiuș, amintind pe prof. Milan Martinov, la limba și literatura română, pe prof. Constantin Duma Suceveanu la istorie, pe prof. Maria Racolța la limba franceză, pe prof. Adrian Harabagiu la științele naturale, pe prof. Tania Dărăbăneanu la limba engleză, pe subsemnatul, prof. Teodor Rif, la limba latină, care i-am îndrumat pașii cu severitate ca diriginte.

Pedagogul Quintilian adresându-se educatorilor în Arta oratorică spunea: „Magister sumat erga discipulos animum parentis atque existimet se succedere in locum eorum, qui suos pueros ei tradiderunt. Ipse nec habeat vitia nec toleret”.

Profesorul să ia față de elevi atitudinea unui părinte și să socotească că el urmează în locul acelora care i-au încredințat pe copii lor. Însuși să nu aibă vicii nici să le tolereze.

Datorită acestor profesori - părinți a evoluat Pașcu al nostru, ca om și ca scriitor, de la poeziile publicate de elevul din clasa a V-a în volumul Mlădițe bihorene ( 1968) la poeziile, recenziile, fragmentele de proză publicate în revista Liceului său, ,,Pagini de ucenicie”, ca să ajungă, prin acumulări cantitative și salturi calitative, cum învăța el atunci la economie politică și socialism, la cărțile vieții sale Vechiul Testament relevat în 300 de sonete și Noul Testament relevat în 350 de sonete.

La acestea se adaugă alte sute de Sonete despre Paris, despre Germania, despre Italia, despre Oradea etc.

De fapt, în nota de subsol la poezia Oradea sonetistică, Pașcu Balaci, însuși ca un autentic istoric literar enumeră și câțiva poeți și sonetiști ai acestei frumoase urbe de pe ambele maluri ale Crișului Repede: Maria Dindelegan, Ioan Moldovan, Traian Ștef, Lucian Scurtu, Alexandru Sfârlea, Gheorghe Vidican, Dumitru Branc, Viorel Boldiș, Alexandrina Chelu, Lucian Munteanu, pseudonim literar, Noru Silvan, Emil Neșiu, Ioan F. Pop, Pascu Heteș, Voicu David (coleg de bancă cu D.R.Popescu).

Între acești distinși poeți și sonetiști, Pașcu Balaci strălucește și printr-o impresionantă activitate publicistică. De fapt ca poet prozator, dramaturg și publicist, Pașcu Balaci este autorul a peste 52 de cărți prin care face dovada întinsei sale culturi care l-a ajutat să scrie cu mare ușurință, totul amintindu-ne de butada lui Cato Maior: Rem tene, verba sequentur < Stăpânește materia și cuvintele vor urma de la sine > ( într-o traducere mai liberă).

Faptul că Oradea numără o astfel de personalitate artistică printre scriitorii și locuitorii săi poate constitui un prilej de mare bucurie.

Despre Sonetele Oradiei ale lui Pașcu Balaci am scris un studiu apărut în ziarul ,,Crișana”, unde am semnalat cele două teme surprinse de autor în cartea sa: Atât relația sa personală cu Oradea (prima temă), cât și brevis historia Varadiensis (scurtă istorie orădeană) care se desprinde din sonetele și din notele de subsol (a doua temă). Așadar, n-aș dori să repet cele expuse acolo, deși acum sunt lansate și ele.

Fiind prezent aici, alături de Dumneavoastră, distinși amici ai lui Pașcu, la acest ceas aniversar al său, doresc să afirm cu hotărâre că eu, subsemnatul, văd în el nu numai avocatul care este prin profesie, prin oficiul de apărător în justiție, ci și pe acel doctor aeternus (învățător mereu actual) care s-a dovedit a fi prin scrierile sale.

Încă din perioada incipientă a activității sale literare și publicistice, Pașcu Balaci ni s-a revelat prin talent și apoi, înaintând în vârstă, prin cultura generală, mai ales în domeniul istoriei, dreptului, filosofiei, moralei (mai ales a celei creștine). În toate aceste domenii și-a dozat cu înțelepciune mijloacele de expresie, adecvându-le circumstanțelor și reușind a ne convinge (probare), prin scrierile inspirate din istorie, sau a ne încânta (delectare) și impresiona (flectere) în mod excepțional prin poetica sa, urmând, cred, fără falsă modestie, ceea ce îl învățam, illo tempore, despre Cicero.

Cele prezentate aici se doresc o unitas in necesariis (unitate în cele necesare) a subsemnatului ca vulcanist cu toți exegeții lui Pașcu Balaci și ai scrierilor sale și, concomitent, să exprime bucuria noastră, a celor din Vulcania beiușană că el se numără strălucit printre acei doctores aeterni - de aici și din alte școli, cu eternă autoritate, ale patriei noastre.

Prof. Teodor Rif