Prefectul Ilie Bolojan a anunţat că, de ieri, funcţionează cea de-a doua linie de preluat fotografii la Serviciul de Paşapoarte. De asemenea, conform declaraţiilor acestuia, în stoc se mai află şi o nouă linie de tipărire a paşapoartelor, care, din lipsa spaţiului, nu funcţionează. Bolojan susţine că a primit asigurări de la conducerea Serviciului de Paşapoarte că în şase zile lucrătoare sunt onorate toate cererile pentru eliberarea unui paşaport, fără plata unei taxe de urgenţă. Acesta a mai declarat că va solicita Ministerului Administraţiei şi Internelor eliminarea din metodologie a acelor cerinţe care împiedică eliberarea, într-o singură zi, a unui paşaport. De asemenea, prefectul Ilie Bolojan propune creşterea valorii taxei de urgenţă pentru eliberarea unui paşaport de la 100.000 de lei, cât este în prezent, la 500.000 de lei.