Azi, 19 martie, se aniversează 101 ani de la promulgarea primei legi moderne ce se referea la paşapoarte. Cu această ocazie, prin ordinul prefectului de Bihor, se înfiinţează un nou punct de lucru cu staţia mobilă la Valea lui Mihai. Inaugurarea are loc azi, 19 martie, de la ora 11.00.

La împlinirea a 101 ani de la promulgarea Legii asupra pasapoartelor, Instituţia Prefectului Bihor şi Serviciul de Paşapoarte au dorit să vină în sprijinul cetăţenilor şi să le ofere acestora posibilitatea de beneficia de un serviciu public cât mai aproape de casele lor. Astfel, pentru a marca evenimentul în anul acesta, prin ordin al prefectului, azi, la ora 11.00, are loc inaugurarea unui nou punct de lucru cu staţia mobilă la Valea lui Mihai. Noul birou va funcţiona în incinta Serviciului pentru Evidenţa Persoanei Valea lui Mihai între orele 10.00 şi 14.00, în ziua de marţi, din două în două săptămâni. Potrivit Instituţiei Prefectului, judeţul Bihor este printre puţinele judeţe din ţară în care funcţionează trei puncte de lucru pentru preluarea cererilor de eliberare a paşapoartelor electronice cu staţia mobilă, respectiv la Beiuş, Marghita şi Valea lui Mihai.  În ceea ce priveşte momentul aniversar, la data de 19 martie 1912, regele Carol I a promulgat, prin Înaltul Decret regal nr. 1758, prima legi modernă care se referea la paşapoarte, denumită "Lege asupra paşapoartelor", prin care statul român introducea primele principii generale în privinţa paşapoartelor şi pentru trecerea frontierei, obligatorii pentru autorităţi şi cetăţeni. De asemenea, a fost elaborat şi un "Regulament pentru aplicarea legii asupra paşapoartelor", intrat în vigoare la 1 aprilie 1912. În anul 2006, ministrul administraţiei şi internelor de la momentul respectiv - Vasile Blaga - a aprobat ca Zi Aniversară a Paşaportului Românesc data de 19 martie, iar Protectorul spiritual al poliţiştilor de paşapoarte să fie Sfântul Ioan Botezătorul, prăznuit la data de 7 ianuarie. Astfel că, începând cu data de 19 martie 2007 a fost sărbătorită pentru prima dată ziua paşaportului românesc.