Pasajul Vulturul Negru. Constructorii fug de mozaic precum dracul de tămâie - Caută o soluţie de avarie
Nici la cea de-a doua licitaţie privind refacerea mozaicului din Pasajul Vulturul Negru nu s-a prezentat nicio firmă. Situaţia devine de-a dreptul îngrijorătoare în condiţiile în care lucrarea trebuie finalizată în următoarele trei luni, iar Primăria Oradea nu are nici măcar un constructor interesat de această investiţie.
Luna trecută, după mai bine de doi ani în care executivul orădean a tot tergiversat problema refacerii mozaicului prost executat în 2013, a fost postat noul anunţ de licitaţie privind lucrarea din Pasajul Vulturul Negru. La licitaţie nu s-a prezentat nicio firmă, în condiţiile în care exact în acele zile reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Vest, aflaţi într-o vizită la Oradea, şi-au manifestat îngrijorarea cu privire la nefinalizarea investiţiei. Într-o ultimă încercare disperată, ieri, s-a organizat o nouă licitaţie, însă nici de această dată nu s-a depus nicio ofertă. Lucrările trebuie finalizate până la finele acestui an, existând riscul ca investiţia estimată între 2.605.907 lei şi 3.337.907 lei, fără TVA, în loc să fie realizată pe bani nerambursabili, va fi executată pe banii orădenilor. Problemele au apărut chiar imediat după finalizarea investiţiei, în iunie 2013, când cu ochiul liber se puteau observa fisurile apărute în noul mozaic turnat de firma Marconst, care a câştigat iniţial contractul. Ulterior, toate încercările municipalitaţii de a rezilia contractul au eşuat, abia după doi ani, Primăria Oradea reuşind să publice pe SEAP anunţul de licitaţie. Însă, după cum se poate constata, e greu ca în cele trei luni rămase să convingi un constructor să-şi asume o astfel de lucrare, care, în mod normal, are termen de finalizare un an. Reprezentanţii Primăriei Oradea par să fi luat în calcul şi varianta neprezentării niciunui constructor la licitaţie, edilii având un plan de rezervă.
"Din păcate, nicio firmă nu s-a prezentat la licitaţie. Vom găsi o altă variantă. Am discutat deja cu domnul primar Ilie Bolojan. Acum (ieri-n.r.) este plecat şi când se întoarce vom prezenta într-o conferinţă de presă ce decizie am luat cu privire la această lucrare", ne-a declarat viceprimarul Mircea Mălan.
Faţada Palatului, dezvelită turiştilor
Pe de altă parte, faţada Palatului Vulturul Negru a fost dezvelită privitorului în aceste zile, odată cu finalizarea lucrărilor de refacere şi a demontării schelelor.
Anul trecut au fost reabilitate fațadele corpurilor C, D și E ale Palatului Vulturul Negru, cele care dau spre strada Independenței. În acest an, lucrările au continuat cu lucrările de reabilitare ale corpului B, cel cu turn, care dă spre Piața Unirii. Şi aceste lucrări au fost finalizate, zilele trecute, schelele fiind deja demontate. Lucrările de reabilitare a faţadei Palatului Vulturul Negru au fost executate de către firma SC Constructorul Sălard SRL. Valoarea contractului de lucrari este de 7.969.675,41 lei cu TVA. Ceea ce a mai rămas de executat este reabilitarea orologiului existent în turnul din Palatul Vulturul Negru. Potrivit informaţiilor oferite de Cristian Beltechi, directorul Administraţiei Imobiliare Oradea, această lucrare costă 12.455,23 lei cu TVA. Lucrările care se execută la orologiu constă în: montarea unui mecanism electronic 2M, fabricat de firma Franceza BODET, sincronizat cu sistem GPS; montarea unui cadran din sticlă sablată cu ramă; arătătoarele din tablă de oţel vor fi vopsite în câmp electrostatic; va fi aşezat în spatele cadranului un sistem de iluminat cu LED alb; de asemenea vor fi reabilitate şi semnale sonore de oră exactă. Aceste semnale vor fi generate de electronica ceasului, fiind semnale de joc de clopote sintetizate. Cadranul are un diametru de de 1.600 mm. În continuare, se mai lucrează în Pasajul Vulturul Negru. Valoarea acestui contract de lucrări este de 4.527.965,77 lei, cu TVA. Se propune refacerea integrală a cupolei de sticle, restaurarea grilajelor metalice ornamentate de la acoperiş, respectiv se vor reabilita faţadele din Pasaj. În curs de licitaţie se mai află şi alte lucrări din interior, în valoare de 2.798.160,98 lei cu TVA. În această etapă se propun intervenţii la pictură la faţadele de la Pasaj. Suprafaţa de pictură estimată a fi conservată în urma investigaţiilor efectuate este de 552,86 mp.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.