Zeci de hair stylişti din Oradea, dar şi din ţară au participat ieri, la Hotel Continental Forum, la o prezentare de coafură şi tunsoare, susţinută de Carlos Vidal din Barcelona, directorul internaţional de educaţie al unei cunoscute companii de cosmetice, împreună cu echipa tehnică din România.

 

"Organizarea acestui seminar a devenit tradiţională la Oradea, prima ediţie având loc în 1995. Scopul lui este să-i punem la curent pe colegii profesionişti cu tendinţele de modă şi culoare, având la îndemână produsele noastre", a explicat Petre Schintee, director executiv al firmei de cosmetice organizatoare. Seminarul a fost organizat pe trei secţiuni: cunoaştere şi culoare, trendy, care a constat în realizarea de către modele a tunsorilor în vogă, iar în final s-a revenit la partea de tradiţional, adică coc de mireasă. "Se poartă tunsorile îndrăzneţe, ascuţite, în linii asimetrice. În ce priveşte părul lung, sunt la modă coafurile naturale, finisate cât mai lejer", a mai spus Schintee, menţionând că între culorile anului 2010 se numără oranj şi violet. Organizatorii le-au pregătit celor prezenţi şi o surpriză: o persoană din public a beneficiat de o tunosoare gratis realizată de profesionişti.

 

La seminar au participat peste 150 de hair stylişti din Oradea şi Bihor, dar şi din Satu Mare, Cluj, Bistriţa, Deva etc.