Biblioteca Județeană ,,Gheorghe Șincai, Facultatea de Litere de la Universitatea din Oradea și Asociația pentru Promovarea Cooperării în Educație, au semnat un nou parteneriat de colaborare, pentru organizarea lunară a Clubului de lectură.

Pateneriatul a fost semnat în ultima săptămână a lunii februarie, iar Clubul de Lectură se va desfăşura în limbile: engleză, franceză, germană, maghiară și română.

„Obiectivul acestui Club de lectură este să dezvolte interesul elevilor pentru lectură, pentru limbi și literaturi străine și, bineînțeles, să formeze copiilor deprinderi de a frecventa Biblioteca”, au transmis reprezentanţii Bibliotecii Gheorghe Şincai.

Din echipa acestui proiect fac parte cadre didactice universitare: dr. Denisa Igna, dr. Giulia Suciu, dr. Teodora Cernău, drd. Gabriela Miron, dr. Simona Laurian-Fitzerald, profesori din învățământul preuniversitar: Felicia Holhoș, Imola Csepregi, Carmen Brehoi, reprezentant APCE, Carl Fitzgerald, alături de bibliotecari: Alin Maghiar, Melinda Racsav, dr. Mariana Barna, șef serviciu Comunicarea Colecțiilor, ce îndeplinesc sarcini precise, distribuite atent de coordonatorul proiectului, prof. univ. dr. Magda Danciu.Tot în cursul săptămânii trecute a avut loc prima întâlnire din an a Clubului de lectură, activitate care s-a desfăşurat online. Întâlnirea a fost organizată de profesoara Felicia Holhoş, de la Colegiul Național ,,Iosif Vulcan”. Din partea Universităţii Oradea a participat la prima activitate din 2021 a Clubului de Lectură dr. Giulia Suciu. Lectura în limba enlgeză a fost posibilă cu implicarea studentelor Diana Bozîntan şi Miruna Gugu și Larisa Tîrnăvan, din clasa a IX-a C. Adolescentele au lecturat textul The perfect thing, împreună cu elevii clasei a III-a B de la Colegiul Național ,,Iosif Vulcan”, coordonaţi de prof înv. primar Ioana Huszar. Activitatea s-a dovedit un real succes.