Aproape trei duzini de aleşi ai electoratului român vor face din toamnă, cu hopuri şi of-uri, naveta Bruxellles - Strasbourg pentru a ne reprezenta cu aplomb şi pe măsura putinţelor ca observatori în Parlamentul European. Deşi colegii de la Bucureşti urmează să-i voteze deschis săptămâna viitoare pe cei 35, într-o şedinţă în care care sigur se va simţi aerul dulce de vacanţă, numele sunt deja cunoscute şi jocurile făcute. Din chinurile examenelor si reciclărilor a ieşit o primă serie de euro-observatori aproape după chipul şi asemănarea (în sensul cel mai realist al cuvintelor) partidelor care-i lansează spre o posibilă carieră europeană. La prima vedere, obţinerea acestui statut n-a fost chiar uşoară. Candidaţii au răspuns mai mult sau mai puţin inspirat la o seamă de întrebări puse de comisiile interne de partid, au trebuit să se încadreze într-un profil, s-au mai şcolit cu profesori din "afară", pentru ca marea experienţă în care vor trebui să se implice să nu-i găsească chiar tabula rasa. La o vedere mai atentă, un fotoliu comod de euro-obsevator pare a fi răsplata pentru fidelitatea faţă de partid, de liderii mai mari sau mai mici, o recompensă pentru cei cu state vechi de combatanţi în băncile Legislativului şi pe care-i aşteaptă o binemeritată odihnă departe de casă. Parlamentul European poate fi o pistă de lansare sau o linie moartă aurită. Depinde din ce parte a Europei priveşti. În plutonul românesc sunt veterani şi începători, apariţii previzibile şi exotice, foşti miniştrii şi un ministru în exerciţiu (care va trebui să dea probe de omnipotenţă, de vreme ce a promis că va face treabă bună în ambele capitale europene), tineri şi vârstnici şi chiar unele prezenţe aproape bizare. Rolul lor va fi, în această primă fază, mai mult decorativ, atât cât poţi faci tapetul într-un Parlament European mai mult decât cosmopolit, departe de a fi o instituţie de sinecură şi destul de des bântuit de turbioanele disputelor. Amintirea zilelor când Poettering&comp a pus pe coji de nuci Comisia Barroso, printre altele pentru că Executivul european nu a vrut să de Legislativului continental ce este al Cezarului, este încă proaspătă. Aşa cum s-au văzut comisari europeni arătaţi cu degetul pentru că nu ar fi destul de competenţi - cazul comisarului ungur Laszlo Kovacs, vedetă în ţara lui, dar responsabil în Comisia Europeană de portofoliul Energiei, domeniu nu care nu prea se asorta cu cariera sa de diplomat este grăitor - aşa se pot vedea şi euro-observatori ignoraţi, chiar din motive mult mai subţiri. Şansa alor noştrii este să se ucenicească serios şi să încerce să răzbească prin forţe proprii. Nu-s vorbe de roman pentru minţi puţintele, este soarta parlamentarilor din ţările mici şi cu probleme. Nu spun că dintre ei va răsare, după eventuala muncă pe brânci pe care o vor depune, un Cohn-Bendit sau un Borell. Dar pot, în schimb, să facă figură onorabilă şi să se gândească pe baze sănătoase la niscaiva ascensiuni rapide. Marginaliile pe tema cât de inspirate şi reprezentative sunt alegerile făcute pentru partide şi pentru Parlamentul român nu se justifică deocamadată, având în vedere că este vorba despre o poveste care încă nu s-a scris. S-ar putea ca, într-un nou mediu, mai stimulativ, deputaţii şi senatorii de pe malul Dâmboviţei fie să-şi descopere valenţe nebănuite, fie să aibă inhibiţii neaşteptate.