Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că au fost făcuţi primii paşi pentru deblocarea proiectului de înfiinţare a Parcului Științific și Tehnologic, care a fost demarat în urmă cu trei ani.   

Proiectul a demarat în data de 30 ianuarie 2018, când CJ a aprobat asocierea dintre Județul Bihor și Societatea Parcuri Industriale Bihor SA în scopul înființării Societății Parc Științific și Tehnologic Bihor SRL. Un an mai târziu, pe 12 februarie 2019, pentru realizarea Parcului Ştiinţific şi Tehnologic a fost încheiat un acord de parteneriat între Consiliul Județean Bihor, Universitatea din Oradea, Societatea Parcuri Industriale Bihor SA și Societatea Parc Științific și Tehnologic Bihor SRL. Contractul de finanțare a fost semnat pe 21 septembrie 2020. Ulterior semnării contractului, Consiliul Județean Bihor a solicitat înlocuirea Societăţii Parcuri Industriale Bihor cu Agenția de Dezvoltare Locală Oradea SA.

„Ieri (luni, 1 februarie - n.r.), în ultima întâlnire pe care am avut-o cu partenerii acestui proiect, s-a constituit noua echipă de implementare a proiectului, formată din reprezentanți ai Consiliului Județean Bihor, Universităţii din Oradea și Agenției de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO). Am decis să dăm drumul finanțării, să pregătim documentația necesară și să demarăm procedurile de licitație și execuție. Săptămâna viitoare va fi publicat în SICAP anunțul de licitație, iar în luna martie vom da startul pentru depunerea ofertelor. Acest proiect va fi un sprijin pentru mediul de afaceri și pentru cercetarea științifică și tehnologică și va duce la creșterea competitivității economice, la specializarea inteligentă și la dezvoltarea economico-socială a județului Bihor”, a declarat Călin Gal, vicepreședintele CJ Bihor.

Investiția presupune construirea și dotarea unei clădiri cu regim de înălțime P+2E și o suprafață desfășurată de 5.417,78 mp, amenajarea unei parcări cu 63 de locuri și instalarea unui rastel de biciclete. Parcul Științific și Tehnologic Bihor va presta, prin Universitatea din Oradea, servicii de transfer tehnologic către agenții economici în următoarele domenii: eco-nano-tehnologii și materiale avansate, tehnologii informaționale și de comunicații, spațiu și sercuritate, sănătate, biochimie, energie, mediu și schimbări climatice.

Valoarea totală a proiectului este de 32.976.255,68 lei, din care 32.476.255,68 lei este aportul Judeţului Bihor, iar 500.000 lei reprezintă contribuția Universității din Oradea. Din suma aferentă CJ Bihor, contribuția proprie este de 51,82% (16.831.853,20 lei), restul fiind fonduri nerambursabile. Proiectul a fost cuprins pentru finanțare în Programul Operațional Regional 2014-2020, iar perioada de implementare este de 60 de luni de la data depunerii proiectului, respectiv între 1 august 2018 și 31 iulie 2023.