După aproape trei ani de la demararea lucrărilor de infrastructură, Parcul Industrial I, de pe Calea Borşului, asigură clienţilor săi toată logistica de utilităţi de care are nevoie o companie pentru a-şi desfăşura aici activitatea.

Un lucru excepţional pentru administraţia locală orădeană s-a consumat ieri, cu prilejul conferinţei de încheiere a proiectului "Crearea unei infrastructuri de afaceri în Municipiul Oradea şi asigurarea cu utilităţi publice a Parcului Industrial Eurobusiness Oradea - etapa a II-a". Faţă de alte zeci de proiecte derulate de municipalitate, care înregistrează întârzieri cu lunile, lucrările de introducere a utilităţilor în Parcul Industrial I, s-au încheiat la termen, fără nicio întârziere în finalizarea investiţiei asumate. "Marcăm azi finalizarea infrasturcturii pe o suprafaţă de 45 de km, în valoare de 14,7 milioane lei. S-a reuşit în această etapă a II-a construirea a 2,4 km drum, introducerea a 2,3 km reţele noi de apă, alţi 1,4 km reţea de canalizare menajeră, respectiv s-a introdus o reţea de electricitate", a subliniat Delia Ungur, managerul societăţii Euro Business Parc. Aceasta a subliniat că acest moment de încheiere de proiect este şi unul de bilanţ. În anul 2008 pe Calea Borşului, unde era doar o livadă, se apropă PUZ-ul pentru Parcul Industrial, în acelaşi an ia fiinţă şi societatea Euro Business Pacr. Vorbim de 121 ha, primul contract cu un investitor fiind semnat în 2009. În primul proiect de introducere a infrastructurii s-au investit 10 milioane de lei, iar în a doua etapă, care a demarat în iunie 2012, 14,7 milioane de lei. "În Parcul Industrial I avem un grad de ocupare de 80%. Avem semnate 33 de contracte, din care 20 deja sunt active. Deja lucrează aici 3.000 de angajaţi, alţii 2.000 urmând să fie încadraţi în muncă în următoarea perioadă", a mai precizat Delia Ungur. Aceasta a adăugat că este prima societate din subordinea Primăriei Oradea, care a înregistrat profit, având un milion euro cifra de afaceri. Prezent la momentul aniversar, primarul Ilie Bolojan a mai adăugat faptul că, în acest moment, din impozitul pe salariile celor 3.000 de angajaţi se încasează la bugetul local suma de 950.000 euro/an, urmând ca încasările să crească la 1,5 milioane euro/an, când vor fi 5.000 de salariaţi. În plus, din taxa de autorizări de construire s-au mai realizat încasări de 700.000 euro. "Pe viitor va trebui să ne diversificăm oferta. Nu doar să oferim teren, ci să construim hale pe care să le închiriem, iar mai târziu să le şi vindem. De asemenea, mai trebuie să lucrăm la pregătirea forţei de muncă, şi ca număr, dar şi din punct de vedere al forţei de muncă", a precizat Ilie Bolojan.