Palatul Vulturul Negru - Faţadă reabilitată parţial
Primăria Oradea a finalizat lucrările la fațada și acoperișul corpului D al Palatului Vulturul Negru, iar corpurile C și E sunt parțial terminate, urmând ca și acestea să fie finalizate până la începutul lunii august.
Lucrările au început în cursul lunii februarie, ele vizând tronsonul din strada Independenţei şi cel dinspre Piaţa Unirii. Corpul central al clădirii a fost reabilitat în cursul anului trecut de către proprietar, firma RDS-RCS. Lucrările executate sunt următoarele: refacerea fațadei, inclusiv a elementelor ornamentale, înlocuirea în totalitate a învelitorilor, refacerea elementelor de tinichigerie distruse. Tâmplăriile existente au fost recondiționate și au fost vopsite în culorile originale, iar cele care nu au putut fi recondiționate au fost refăcute. În cadrul lucrărilor s-a realizat de asemenea un sistem de iluminat exterior care pune în valoare arhitectura clădirii. În ceea ce privește corpul B al clădirii (cel cu turn, din Piaţa Unirii), pe acesta se vor monta în aceste zile schelele pentru începerea lucrărilor de reabilitare. Primăria municipiului Oradea a finalizat în luna noiembrie 2013 procedura de licitație cu privire la reabilitarea Palatului Vulturul Negru, la care a participat o singură firmă, SC Constructorul Sălard S.R.L, a cărei ofertă a întrunit criteriile de atribuire, fiind declarată câștigătoare. Valoarea ofertei adjudecate a fost de 6.427.157,59 lei fără TVA, iar termenul de execuție este 24 luni de la data predării amplasamentului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.