Zeci de membri ai Asociaţiei păgubiţilor FNI, filiala Bihor, s-au întâlnit ieri, la sediul asociaţiei, nemulţumiţi de decizia Tribunalului Bucureşti de a amâna din nou termenul pentru judecarea dosarului în care s-au constituit parte şi păgubiţii bihoreni. Reprezentanţii păgubiţilor din judeţul nostru cred că durata foarte lungă a procesului FNI are la bază lipsa voinţei clasei politice de a rezolva cazul, împletită cu obedienţa justiţiei, şi se tem că tărăgănarea cazului ar putea face ca dosarul FNI să depăşească termenul de prescripţie. Căderea FNI în anul 2002 a păgubit aproximativ 250.000 de persoane în toată ţara, care s-au unit mai apoi în asociaţii judeţene ale păgubiţilor, în judeţul Bihor fiind înscrişi circa 2000 de membri. Cu timpul, justiţia a stabilit validitatea contractului dintre CEC şi FNI, inclusiv prin hotărârea Curţii Supreme de Justiţie, care prevedea despăgubirea păgubiţilor de către CEC. Între timp, statul român, pentru a salva CEC-ul, a transferat datoriile către AVAS, astfel că pretenţiile oamenilor care au rămas fără bani s-au îndreptat înspre această instituţie. În luna martie 2005, o sentinţă comercială pronunţată de Tribunalul Bucureşti a dat câştig de cauză păgubiţilor, instanţa de judecată stabilind ca AVAS şi SC SOV-Invest să despăgubească unitatea de fond din carnete cu 103.720 lei majorată cu indicele inflaţiei pentru perioada 31 mai 2000 până la data ultimei plăţi. AVAS a declarat, însă, apel acestei soluţii, iar în ultima şedinţă de judecată, care a avut loc la începutul lunii noiembrie, la Bucureşti, păgubiţii din Bihor au fost citaţi împreună cu alţi păgubiţi, cu care nu aveau nici o legătură. "La dosarul nostru au fost ataşaţi 65 de păgubiţi cu care nu aveam nici în clin, nici în mânecă. Pentru a rezolva situaţia acestora, cu citaţii nominale cu care trebuie să îşi motiveze apelul, instanţa a amânat şedinţa până la data de 15 februarie 2006. Cred că este o greşeală făcută intenţionat de judecător pentru tărăgănarea cazului, motiv pentru care vom cere să fim trataţi separat. Nu este corect să suferim noi pentru nişte oameni care s-au trezit prea târziu", a precizat Mihail Blaga, vicepreşedintele Asociaţiei păgubiţilor FNI Bihor. Oamenii sunt nemulţumiţi de termenele lungi date de instanţă şi se tem că amânarea dezbaterii pentru luna februarie şi apoi mai departe poate ar putea însemna intenţia de a finaliza cazul mult prea târziu, când ar fi posibil ca dosarul să depăşească termenul de prescripţie.