Primăria Oradea e bună de plată: Îndreptându-se spre casă la volanul autoturismului personal, la intersecţia străzilor Seleuşului cu Dragoş Vodă, în apropierea podului CFR, şoferul Fodor Andrei s-a trezit, după o puternică izbitură, imobilizat pe carosabil pentru că Citroen-ul său, achiziţionat nu cu mult timp în urmă, nu mai putea fi urnit din loc. Cine îşi putea imagina că, pe o arteră rutieră atât de intens circulată, capcanele îi pândesc pe şoferi la tot pasul? Impactul roţii din dreapta-faţă a Citroen-ului cu craterul săpat în jurul gurii de canal s-a dovedit fatal pentru autoturism: fuzeta uneia dintre roţile motoare a fost ruptă, telescopul smuls, iar bara şi o aripă au fost îndoite. Tragic este că autoturismul a fost de curând achiziţionat, iar la o primă aproximaţie valoarea reparaţiilor şi a pieselor de schimb depăşeşte cel puţin 10 milioane de lei. Cum era imposibil să fie pornită, maşina a fost abandonată pe marginea carosabilului. "Nu ştiu cum o să-mi recuperez aceşti bani. Cred că voi da în judecată Primăria din Oradea, care nu pare preocupată să gestioneze eficient problema drumurilor pline cu gropi. Este absolut aberant să plătesc zeci de impozite şi taxe degeaba. Banii noştrii se pare că sunt direcţionaţi în alte părţi decât în sectoarele de interes general, aşa cum sunt drumurile, nu numai cele din municipiu, ci şi din judeţ", a declarat indignat şoferul păgubaş. Ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă, în momentul impactului cu groapa din carosabil, autoturismul ar fi scăpat de sub control şi ar fi provocat o coliziune în lanţ cu alte vehicule care se deplasau, pe banda a doua, în aceeaşi direcţie de mers. Din punctul de vedere al legiuitorului, responsabilităţile care decurg din asemenea situaţii sunt fără echivoc. Conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, administratorul drumului public - în acest caz, Primăria Oradea, prin direcţiile sale de specialitate, este obligat să semnalizeze orice obstacole aflate pe partea carosabilă şi trebuie să ia toate măsurile în vederea înlăturării lor. De asemenea, în caz de producere a unui eveniment rutier ca urmare a stării necorespunzătoare a drumului public, administratorul acestuia răspunde contravenţional, civil sau penal, după caz. Or, în cazul de faţă, administratorul drumului este numai bun de plată...