Ouăle gigant au adus 80.000 de lei pentru Spitalul Municipal
Ouăle gigant expuse timp de trei săptămâni la Lotus Center au fost scoase, ieri, la licitaţie, evenimentul desfăşurându-se în una din sălile Hollywood Multiplex. Din vânzarea celor 41 de ouă realizate de instituţii publice, firme sau artişti locali, s-au strâns 80.000 lei (800 milioane lei vechi), sumă ce va fi donată Spitalului Municipal "Dr. Gavril Curteanu" pentru renovarea etajului 9 al clădirii.
În perioada 23 martie - 12 aprilie, 41 de ouă gigant au fost expuse pe aleile din Lotus Center, pentru a putea fi admirate de clienţii mall-ului orădean. Ieri, exponatele au fost scoase la licitaţie, fiind cumpărate de persoane şi firme cu dare de mână care, prin gestul lor, vor contribui la reabilitarea secţiei de nou-născuţi a Spitalului Municipal orădean. Preţul de pornire pentru fiecare din cele 41 de ouă a fost 1.000 de lei. Ouăle care au adunat cei mai mulţi bani au fost cele realizate de AIESEC şi Utopium Advertising, ele fiind vândute contra sumei de 10.000 lei fiecare. Licitatorii care au scos câte 100 milioane lei vechi din buzunare au fost patronul Lotus Center, Alexandru Mudura, respectiv conducerea mall-ului orădean. În total, s-au strâns peste 75.000 lei, dar organizatorul, Lotus Center, a decis să rotunjească suma până la 80.000 lei. Prezentă la eveniment, dr. Marlene Crişan, managerul Spitalului Municipal, s-a declarat impresionată de gestul organizatorilor evenimentului caritabil, dar şi de dărnicia celor care au cumpărat ouăle, contribuind astfel la strângerea fondurilor necesare renovării secţiei de nou-născuţi. Ouăle gigant au fost create, printre alţii, de Casa de Cultură a Municipiului Oradea, Teatrul de Stat Oradea, Penitenciarul Oradea, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bihor, Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret Arcadia, Garda de Mediu, Liceul de Artă Oradea, AIESEC, Administraţia Bazinală de Apă Crişuri, Consiliul Judeţean Bihor, Ioana Silaghi - designer, Dana Panciu - designer, Oana Lianu - naistă, Raluca Mihălceanu - designer, Amalia Bot - designer, Gina Butiuc - fashion designer, Anamaria Ciobanenco - designer, Cristina Breteanu - designer, Carrefour Lotus Oradea, Feeling Dance etc.



Felicitari celor care au contribuit in realizarea oualor, si felicitari Lotus Center.
de cand este Gina Butiuc "fashion designer" ???? Au expus la Lotus Center designeri adevarati, si doar pe ea o numiti "fashion designer" !!!! Ar trebui sa va documentati !!!