Ouăle gigant, adevărate opere de artă la Lotus Center
20 de ouă gigant, unul mai interesant decât altul, dau culoare şi binedispun clienţii care trec, în aceste zile, pragul Complexului comercial Lotus Center. Operele de artă au fost realizate în cadrul celei de-a doua ediţii a proiectului umanitar "Ouale Gigant", pe care Fundaţia Pro Valoare, împreună cu Lotus Center, l-au iniţiat în această lună, dorindu-se ca acest eveniment să devină tradiţie. Proiectul are ca scop continuarea susţinerii, în funcţie de fondurile disponibile, a Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu".
Anul trecut, în urma donaţiilor făcute de Asociaţia Pro Valoare, Lotus Center şi toţi partenerii lor generoşi, Secţia de nou-născuţi a Spitalului Municipal "Dr. Gavril Curteanu" a fost renovată. Micuţii se pot bucura acum de încăperi frumoase, luminoase, decorate cu personaje de basm care le fac ziua mai veselă, iar seara, plină de vise. Au rămas însă multe de făcut, aşa că iepuraşul de Paşti şi-a mobilizat, şi de această dată, colaboratorii şi, astfel, au rezultat 20 de ouă deosebite, care, începând din 16 aprilie, încântă privirile clienţilor în incinta Complexului comercial Lotus Center. Cei mai harnici au fost reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Ape Crişuri, urmaţi de Graziela Models & Oliva Verde, Florăriile Art Fleur, Penitenciarul Oradea şi magazinele Benvenuti, Justin's Accessories, Bijuteria Athena şi, nu în ultimul rând, hypermarketul Carrefour Lotus. Toţi şi-au demonstrat îndemânarea şi creativitatea, realizând adevarate opere de artă. O surpriză de proporţii a venit din partea firmei de construcţii Dumexim. "Oul" lor măsoară nu mai puţin de 2,30 m şi are o utilitate inedită, putând fi folosit ca un loc de joacă perfect pentru orice copil. De altfel, cei mici l-au şi testat deja, printre vizitatori numărându-se şi Alessia, o micuţă fermecătoare de doar patru anişori, din Oradea, care l-a îndrăgit din prima. Prin urmare, fericitul cumpărător al acestui ou va dispune de un loc de joacă numai bun pentru cei mici. Nici Holcim, IPJ Bihor, Jurnal Bihorean sau Călin Morar nu s-au lăsat mai prejos, prezentând fiecare creaţiile lor personalizate ingenios. Cea mai emoţionantă lucrare o au cei de la Comunitatea Scoutiştilor Orionini, care au creat un ou roşu gigant, având o icoană cu Iisus şi Maica Domnului în interior, iar în exterior, imprimate texte din Biblie şi imagini care reprezintă drumul parcurs de Mântuitor pe Muntele Golgotei. Ouăle Gigant de colecţie se vor licita în data de 3 mai, iar banii strânşi vor fi donaţi Spitalului Municipal "Dr. Gavril Curteanu", în vederea mobilării Secţiei de nou-născuţi. Toţi cei care doresc să participe la strângerea de fonduri şi să-i ajute, astfel, pe micuţi să intre într-o lume mai frumoasă o pot face contactând Asociaţia Pro Valoare, la numărul de telefon: 0259-436.022. La acelaşi număr de telefon organizatorii aşteaptă şi confirmările participanţilor la licitaţia care va avea loc în incinta Hollywood Multiplex, în 3 mai, începând cu ora 12.00.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.