Ostaşi şi elevi bihoreni au celebrat ziua de 9 Mai
La fel ca şi alte instituţii de învăţământ din oraş, Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuşi" a celebrat ziua de 9 Mai. În sala festivă a colegiului, elevi şi dascăli, în frunte cu directorul instituţiei, Mihai Creţu, au luat parte, alături de cadre militare bihorene, la sărbătoarea de 9 Mai, o zi cu mai multe semnificaţii pentru români: dobândirea independenţei în anul 1877, încheierea Celui De-al Doilea Război Mondial din 1945 şi bineînţeles Ziua Europei, serbată încă din anul 1956. Despre istoria acestei date au cuvântat gr. mr. (r) Virgil Nichi, gr. br. (r) preşedinte AVR din MAI, Ştefan Neagoe, membru fondator ANCMRR, şi col. (r) Nicolae Ştefănescu. Versurile încărcate de emoţii ale poetului Gavril Coltău au trezit în inimile tuturor celor prezenţi un puternic sentiment de mândrie naţională. Printre cadrele militare prezente la solemna întâlnire s-au mai numărat: col. (r) Florian Klein, vicepreşedinte ANCMRR, col. (r) Tatar Zoltan, secretar executiv ANCMRR, şi lt. col. (r) Dumitru Iftimie, membru ANCMRR.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.