În urma controalelor efectuate de Agenţia de Protecţia Mediului, Inspectoratul în Construcţii şi Direcţia de Sănătate Publică,   lucrările la crematoriul uman din Oşorhei au fost oprite. Prefectul Gavrilă Ghilea a anunţat că aceste controale au fost efectuate în urma numeroaselor sesizări şi petiţii venite din partea localnicilor.

"Cetăţenii din Oşorhei se opun construirii crematoriului şi au trimis petiţii şi adrese către Instituţia Prefectului şi către alte instituţii ale statului", a declarat Ghilea. În urma acestor sesizări, prefectul a convocat conducerile APM Bihor, Inspectoratului în Construcţii Oradea şi DSP Bihor, care au efectuat verificări la faţa locului. "În urma verificărilor s-a constatat că cele reclamate de cetăţeni era adevărat: s-a turnat fundaţia fără să aibă autorizaţie de construcţie. Astfel, s-a dispus oprirea lucrărilor. Ulterior, am primit petiţii prin care oamenii cereau ca lucrările să fie demolate. Nu se putea face acest lucru. Acum aşteptăm să vedem dacă firma care construieşte crematoriul obţine toate avizele necesare. Dacă nu le va obţine, vă asigur că lucrările la crematoriu nu se vor face", a afirmat Ghilea. Practic, înainte de a ridica clădirea, investitorul ar fi trebuit să obţină aviz de la APM Bihor, de la Inspectoratul în Construcţii, DSP Bihor şi de la Primăria Oşorhei. Ghilea a menţionat că firma nu are niciunul dintre avizele necesare. Mai mult, nu a fost organizată nici o dezbatere publică pentru a vedea care este impactul construirii unui incinerator uman pentru locuitorii din comuna Oşorhei.