În mod radical istoria omenirii este împărţită în două mari ere, pentru care oamenii de ştiinţă utilizează sintagme ca epoca precreştină sau î.H. şi postcreştină sau d.H. Uşor de observat e faptul că întreaga istorie gravitează în jurul venirii lui Iisus Hristos pe pământ, la aceasta fiind raportată chiar şi evenimente fără conţinut religios. Mai mult decât oricare altă sărbătoare, Paştele depăşeşte legea istorică, ea unind cele două ere, întrucât a avut un rol şi o semnificaţie cu totul deosebită atât î.H., cât şi după acest eveniment major. Instituită de legea mozaică, sărbătoarea Paştelui e menţinută cu o nouă semnificaţie de religia creştină, după cum mărturiseşte Iisus Hristos în Evanghelia după Matei din Sfânta Scriptură, în capitolul 5, versetul 17: ,,Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc?. Originea evreiască este ilustrată chiar prin denumirea de ,,Paşte?, acest termen provenind din numele altei sărbători evreieşti: Passah. Observabil este faptul că la evrei această sărbătoare a Paştelui a fost determinată de evenimentele istorice ale acelor timpuri, evenimente majore pentru istoria poporului evreu, însă şi semnificaţia sărbătorii fiind influenţată de acestea. După o robie de 400 de ani în Egipt, Dumnezeu a privit cu îndurare spre poporul Său, hotărând eliberarea lui şi totodată manifestarea deplină a puterii singurului Dumnezeu adevărat. Din acest motiv, pentru evrei Paştele înseamnă intervenţia miraculoasă a lui Dumnezeu de a-i scoate din robia egipteană. Despre evenimentele care au precedat instituirea sărbătorii de Paşte, în mod extrem de clar relatează cartea Exod. Cele nouă urgii venite peste egipteni au culminat cu vărsarea de sânge. Astfel Dumnezeu a decis moartea fiecărui întâi născut al egiptenilor, urgie ce va avea ca efect izgonirea evreilor din ţara robiei, chiar de către cei care s-au dovedit extrem de împotrivitori voinţei divine. Pentru a-şi cruţa poporul, Dumnezeu le-a poruncit evreilor să jertfească în acele zile un miel cu a cărui sânge trebuiau ulterior stropiţi uşiorii casei, ca semn de recunoaştere a celor aleşi de El în scopul îndepărtării mâniei dezlănţuite asupra egiptenilor. În ceea ce priveşte desfăşurarea sărbătorii Paştelui evreiesc, ea decurge conform legilor şi poruncilor date de Dumnezeu regăsite în cartea Exodului a Sfintei Scripturi. Astfel, durata Paştelui evreiesc, spre deosebire de cel creştin care ţine trei zile, este de opt zile. Dintre acestea primele şi ultimele două zile implică stricta respectare a regulilor religioase. Pe tot parcursul acestei sărbători, se mănâncă matzah şi nu se consumă produse cu drojdie pentru a comemora pâinea nedospită pe care au mâncat-o evreii înainte de a pleca din Egipt. În primele două zile ale Paştelui se ţine Seder, timp în care se povesteşte istoria evreilor şi a eliberării lor de sub robia egipteană. Aceasta se citeşte din Haggadah, o colecţie de pasaje din Tora şi din scrierile rabinilor. În timpul Sederului se beau patru pahare de vin şi se mănâncă marror. Pe masa de Seder există şapte mâncăruri simbolice care amintesc poporului evreu de perioada sclaviei sale în Egipt: matzah-pâine nedospită asemănătoare cu un biscuit, care simbolizează sclavia în Egipt; charoset - un amestec de nuci măcinate, mere, scorţişoară şi miere ce simbolizează mortarul folosit de sclavii evrei în construcţiile faraonilor; oul- se consumă fiert pentru a simboliza viaţa şi renaşterea; apa sărată simbolizează atât lacrimile determinate de opresiune, cât şi cele produse de bucuria libertăţii; marror - hrean foarte amar ce semnifică greutăţile sclaviei; karpas - un amestec de cartofi fierţi sau ridichi şi pătrunjel care se înmoaie în apă sărată, semnificând subnutrirea sclavilor evrei; z roah - o bucată de carne sau un os care simbolizează mielul pascal şi se referă la salvarea evreilor din sclavia egipteană. Atât pentru evrei, cât şi pentru creştini, Paştele reprezintă o sărbătoare a începutului şi a bucuriei. Pentru cei dintâi ea pune capăt unui şir lung de ani în care poporul lui Dumnezeu a cunoscut umilinţa robiei, deschizând poarta libertăţii care în cazul evreilor însemna ieşirea din Egipt şi îndreptarea spre ţara promisă lui Avraam, spre Canaan. Pentru creştini, însă, Paştele marchează începutul perioadei de har divin, jertfa lui Hristos de pe Golgota oferind libertate tuturor celor care continuă să creadă în ea. Evreii sărbătoresc anual Paştele pentru a nu uita ceea ce Dumnezeu a săvârşit pentru ei, pentru a nu uita cui i se datorează libertatea. Din acest motiv fiecare generaţie trebuie să fie conştientă de rolul pe care Dumnezeu l-a jucat în viaţa lor ca popor. O motivaţie similară ar trebui să-i însufleţească şi pe creştinii de pretutindeni. Paştele nu trebuie să devină o obişnuinţă, un ritual săvârşit anual, ci trebuie să devină un timp pus deoparte pentru Dumnezeu în care cugetul nostru caută să fie cât mai aproape de Tatăl, amintindu-şi de sacrificiul săvârşit pentru libertatea fiecăruia de Iisus Hristos. Având în vedere apropierea comemorării învierii lui Iisus Hristos veniţi cu toţii să ne verificăm dacă uşiorii inimii noastre sunt stropiţi cu sângele iertării, a Mielului divin şi să medităm profund la ceea ce înseamnă cu adevărat pentru fiecare dintre noi sărbatoarea Paştelui. Fie ca salutul HRISTOS A ÎNVIAT să-l putem rosti cu certitudine!