Orgoliile rănite ale pediştilor răbufnesc
Executivul local orădean şi-a dat, din nou, în stambă, prin încercarea perfidă de a-i convinge pe consilierii municipali să voteze un caiet de sarcini croit după chipul şi asemănarea trustului favorit de presă de pe plan local.
Modul în care au fost croite criteriile de către iniţiatorii acestuia, printre care şi şeful Serviciului de Comunicare, Imagine Mass-Media, Sorin Borza, lasă loc de multă subiectivitate. Criteriile impuse pentru calificarea ofertanţilor sunt atât de restrictive, încât este evidentă încercarea executivului local de a oferi pe tavă contractul de tipărire şi distribuire a periodicului orădean trustului de presă agreat de acesta. Miza jocului este de aproximativ 5 miliarde de lei pe an, lucru confirmat chiar de către specialiştii din cadrul Primăriei Oradea. Periodicul urmează să apară de două ori pe lună, în 50.000 de exemplare pe apariţie, iar în paginile acestuia, mai mult ca sigur că cei trei gornişti ai Primăriei Oradea îşi vor etala talentul de reporteri acreditaţi speciali ai acestei instituţii, prezentând în culori mult prea vii activităţile diverse ale propriilor şefi. O altă gafă monumentală a şefului Serviciului de Comunicare, Imagine Mass-Media, Sorin Borza, este modul în care şi-a făcut documentaţia pentru întocmirea caietului de sarcini, limitându-se la o documentare specială pe Internet. Astfel, potrivit caietului de sarcini, periodicul ar trebui să aibă următoarele indicii de calitate: albitate de minimum 94%, iar opacitatea minimum 30/48 sec. "Am solicitat firmelor producătoare de hârtie, să ne comunice care sunt caracteristicile hârtiei pe care o produc. Nu am găsit în România nici o firmă care să îndeplinească aceste condiţii. De exemplu, firma Letea oferă hârtie cu o albitate de 62%, iar condiţiile cerute de executiv pentru opacitate au fost greşit trecute. Domnul Borza mi-a spus că s-a documentat pe Internet, iar aceste criterii le-a găsit la firmele producătoare din Ungaria şi Cehia. De ce se cere o albitate atât de mare a hârtiei, cea folosită pentru ziarele din România nu este corespunzătoare? Cred că executivul a întocmit superficial caietul de sarcini şi ne-au vârât sub nas un material, sperând că nu îi vom descoperi lacunele", a declarat consilierul PSD Silvia Suciu.
Întregul proiect a fost susţinut în bloc de către consilierii PD, singurii care au votat împotriva amânării materialului, cu dorinţa ca în mâinile lor să se găsească cât mai repede un instrument de manipulare a orădenilor, culmea, pe banii lor. Iritat de felul cum ziarul Crişana a relatat ieri atitudinea consilierilor PD în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local, unul dintre ei, în speţă consilierul Mircea Matei, ne-a replicat: "Să nu mai vii pe la Consiliul Local, că nu ai înţeles ce se întâmplă. Oricum, nu prea sunt relevante materialele care apar în Crişana". În faţa unui asemenea comportament, rămâi fără replică. Şi când te gândeşti că aluzia cu priceperea este valabilă pentru o mare parte dintre cei care "zac" ore în şir la masa din Sala Mare a Primăriei Oradea, plictiseala şi habarnismul putându-se citi pe chipurile lor. Cât despre relevanţa materialelor din Crişana, admitem că, uneori, lucrurile ar putea sta aşa cum spune domnul consilier, însă, reacţia celor vizaţi ne duce cu gândul că în realitate nu le sunt chiar indiferente...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.