Orăşelul Copiilor - Istoria cometelor, cu profesoara Valentina Matei
Cometele sunt resturi îngheţate de pe vremea formării sistemului solar. Ele sunt corpuri puţin strălucitoare, însă atunci când trec prin apropierea Soarelui devin spectaculoase datorită particulelor uşoare care formează coama şi coada cometei. Departe de a fi prevestitoare de rele, cometele oferă prin apariţia lor neaşteptată o privelişte minunată pe cerul nocturn, dar şi o ocazie pentru a studia materia extraterestră. Copiii interesaţi să afle mai multe informaţii despre comete o pot face participând la activitatea educativă organizată în Orăşelul Copiilor cu sprijinul profesoarei Valentina Matei, coordonatoarea Clubului de Astronomie şi Ştiinţe Spaţiale Oradea. Activitatea se va desfăşura azi, de la ora 17.00, în sala de conferinţe din Orăşelul Copiilor, accesul fiind liber pentru toţi doritorii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.