Activităţile dedicate copiilor au continuat şi ieri seară în Orăşelul copiilor. Concursurile cu premii şi poveştile despre navetele spaţiale au atras atenţia celor mici.


Chair dacă e vacanţă, în Orăşelul celor mici nu se simte. Pe toată durata verii, activităţile dedicate copiilor au fost în plină desfăşurare. Seria dedicată activităţilor cu specific educativ pentru copii continuă şi în această săptămână în Orăşelul copiilor, cu tema "Astronaut pentru o zi". Profesoara Valentina Matei, de la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", a încercat să îi introducă pe copii în atmosfera specifică navetelor spaţiale, acolo unde astronauţii îşi petrec mare parte din timp. Fiecare copil a visat sau şi-a imaginat cel puţin o dată că va zbura în spaţiul cosmic şi va avea astfel posibilitatea să privească lumea de la înălţimea stelelor. Filmele S.F., prin lucrurile incredibile pe care le tratează, au trezit şi ele fantezia fiecăruia, dar numai câţiva oameni au avut cu adevărat posibilitatea să ajungă în spaţiul cosmic. Astronauţii sunt o categorie specială de oameni, pe care cu toţii îi apreciem. Prin urmare, copiii care s-au aflat ieri seară în Orăşelul copiilor au putut lua parte la o experienţă inedită şi au aflat mai multe informaţii despre misiunile spaţiale în care au fost trimise animale în spaţiu, dar şi despre viaţa şi munca în spaţiu a oamenilor care au ajuns printre stele. Nu au lipsit nici activităţile practice, precum şi observaţiile astronomice cu telescopul.