Orădencele se pregătesc să cucerească noi titluri de frumuseţe
Agenţia de modele Star Models din Bucureşti organizează duminică, 18 mai a.c., ora 14.00, în Down Town (Pasajul Vulturul Negru), preselecţia pentru cel mai important concurs de frumuseţe care se va desfăşura în această vară în Capitală: Miss Model of the Summer.
Evenimentul se va desfăşura pe 6 iunie 2008, cu ocazia deschiderii de sezon a celui mai mare parc acvatic din România: Water Park. Pentru "Miss Model of the Summer", agenţia Star Models va selecta concurente din cele mai mari oraşe din ţară. 20 de fete vor rămâne însă în finala concursului, după preselecţia decisivă care se va face la Bucureşti cu o săptămână înaintea evenimentului. Imediat după această preselecţie, fetele vor începe un program strict de training în modeling: mers scenic, atitudine, antrenamente sportive, şedinţe foto şi apariţii televizate. Seara concursului va fi inedită. La Water Park spectatorii vor putea vedea prezentări de modă pe tobogane de apă şi vestimentaţii surpriză. Premiile concursului constau în bani, excursii în Europa şi şedinţe foto profesionale. Star Models Agency, principalul organizator al evenimentului, este agenţia care a desemnat-o pe orădeanca Raluca Plaştin cea mai frumoasă studentă din România, în cadrul concursului naţional de frumuseţe "Miss Academy", dedicat exclusiv studentelor. De asemenea, locul al II-lea la acelaşi concurs a fost câştigat tot de o orădeancă: Daniela Ruscaş.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.