Primarul Ilie Bolojan nu a abandonat ideea fuziunii Oradiei cu Sînmartinul. Consilierii orădeni vor trebui să voteze, fie în ședința de vineri, fie cel târziu în luna martie, organizarea unui nou referedum, care se va desfășura pe 5 iunie, odată cu alegerile locale.

Primarul Ilie Bolojan și-a exprimat convingerea că există premize ca cel de-al treilea referendum propus orădenilor pentru a se uni cu Sînmartinul să aibă mari șanse de câștig.

"Având în vedere că la ultimul referendum a fost o prezență la limita respectării condiției de prezență de minimum 30% din numărul cetățenilor înregistrați în listele electorale, având în vedere că cei care s-au prezentat atunci la vot au votat într-o proporție covârșitoare pentru această fuziune și în baza prevederilor legale și a discuțiilor cu Autoritatea Electorală Permanentă, putem organiza referendumul în paralel cu alegerile locale, în aceleași secții de votare, cu aceleași birouri electorale. Costurile vor fi doar cele de tipărire a buletinelor de vot, pentru că reprezentanții în secții vor fi aceiași, iar urnele și cabinele de vot vor fi cele folosite oricum la alegerile locale. Credem că aceasta va fi ultima posibilitate pentru a asigura dezvoltarea orașului prin fuziunea cu comuna Sînmartin și pentru a putea dezvolta componenta turistică a celor două localități", a anunțat, ieri, într-o conferinţă de presă, primarul Ilie Bolojan.

Primarul Oradiei și candidat la un nou mandat de edil şef crede că această unificare este ultima șansă pentru a asigura o reală dezvoltare Oradiei. Pentru a trece propunerea în Consiliul Local sunt suficiente 14 voturi pentru, voturi pe care actuala putere liberală le deține în CLO.

Potrivit primarului Ilie Bolojan va fi o premieră pentru Oradea, pentru că la alegerile din 5 iunie 2016 intervin două prevederi noi: pe de o parte legea generală care prevede scanarea cărților de identitate ale alegătorilor pentru a se evita votul multiplu și în plus votul pentru referendum, care va fi organizat odată cu alegerile locale. Alegerile locale și referendumul sunt două entități distincte, astfel, în secțiile de votare, vor fi două liste electorale, pentru că există posibilitatea ca unii cetățeni să nu dorească să voteze la referendum, ci doar la alegerile locale.

"Eu cred că există șanse foarte mari să avem un vot legitim la acest referendum. De obicei, în Oradea la alegerile locale se prezintă între 90.000 și 100.000 de orădeni și, așa cum știți, pragul minim pentru validarea referendumului este undeva la 56.000 de voturi, prin urmare, cred că există premise foarte bune să se atingă acest prag minim de vot", a mai adăugat primarul Ilie Bolojan.

În Sînmartin nu se va mai organiza un nou referendum, fiind valabil cel de anul trecut, când cetăţenii din comună s-au pronunţat în favoarea fuziunii. Chiar dacă viitorul primar al Sînmartinului nu va avea viață lungă în această funcție, Bolojan susține organizarea de alegeri locale și în comuna ce va fi anexată, motivând că administrația locală trebuie să funcționeze până la absorbția definitivă. "Dacă trece referenduml, va trebui să inițiăm un proiect de lege privind constatarea fuziunii. Abia în sesiunea din toamnă se va afla în dezbatere în Parlament. Unificarea ar putea funcționa fie din 1 ianuarie 2017, însă cea mai fezabilă dată e 1 ianuarie 2018", a adăugat Ilie Bolojan.