Oradea Re_born
Coordonatorii principali ai balului sunt Asociaţia Studenţilor din Universitatea Oradea. Şase perechi, fiecare reprezentând câte o facultate, vor avea de trecut probe inedite, presărate cu multe momente artistice. În cadrul balului vor fi organizate şi o tombolă şi o licitaţie în scopuri caritabile, dar şi o expoziţie de artă fotografică, intitulată "Timp", prima de acest gen a lui Mihai Crişan. Aceasta va fi compusă din două serii de fotografii, "Critici din trecut" şi "Timpul". "L-am denumit "Oradea Re_born" deoarece noi considerăm că oraşul nostru trebuie să se renască. Prin acest lucru înţeleg faptul că Oradea trebuie să iasă din zona de mediocritate în care s-a complăcut de prea mult timp. Administraţia locală trebuie să coboare din turnul de fildeş şi să se aplece către problemele reale ale orădenilor - problemele tinerilor, studenţilor, subvenţionarea transportului în comun, curăţenia oraşului, traficul rutier, parcări, alimentare cu apă, canal, gaz, drumuri, viaţa culturală şi artistică", a declarat Horea Vuşcan, preşedintele Organizaţiei 30 a PSD Oradea. La bal au fost invitaţi oameni de afaceri, oameni politici din toate partidele, studenţi şi bineînţeles mass-media locale. În ceea ce priveşte studenţii, organizatorii se aşteaptă ca numărul lor să depăşească 1.000, având în vedere că invitaţi speciali sunt DJ Project şi DJ Sava. Preţul unui bilet este de 10 RON înainte de ora 21.00 şi 15 RON după ora 21.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.