Oradea în festival: Cât de scurt este Teatrul Scurt?
Ediţia a XVI-a a Festivalului de Teatru Scurt (FTS) se va desfăşura la Oradea în perioada 25 septembrie-2 octombrie, bugetul total al evenimentului înscriindu-se în jurul sumei de un miliard de lei vechi, jumătate din sumă fiind asigurată de autorităţi, iar cealaltă jumătate de sponsori. Evenimentul este organizat de Teatrul de Stat Oradea, cu sprijinul Primăriei municipiului Oradea şi a Consiliului Judeţean Bihor, sub egida Toamnei orădene.
FTS revine după o absenţă de cinci ani
"Din 1976 până în 2005, a existat acest festival la Oradea, însă în ultimii cinci ani nu s-a mai organizat. Primăria Oradea, pe măsura posibilităţilor financiare, a intrat ca partener în acest eveniment. Anul viitor, vom face tot posibilul să sprijinim organizarea la Oradea a unui Festival Internaţional de Teatru Scurt, iar din bugetul pe 2011 vom încerca să alocăm fonduri pentru acest eveniment", a spus viceprimarul Gheorghe Carp, ieri, într-o conferinţă de presă, după care s-a retras discret chemat de problemele administrative. "Tocmai s-a făcut o promisiune de onoare, iar dacă anul viitor nu-şi vor ţine cuvântul, îi vom taxa...", a arătat apoi Daniel Vulcu, directorul festivalului, menţionând că prin acest eveniment s-a dorit şi o reînnodare a legăturilor cu teatre din ţară, legături care au fost neglijate din cauza situaţiei în care se află Teatrul, de mai bine de trei ani, jucând în exil pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. "Prin acest festival vom pregăti întoarcerea acasă, iar anul viitor vom organiza un festival mai amplu şi vom sărbători cu toţii revenirea în teatrul orădean", a mai spus Vulcu. Spectacolele care vor rula în cadrul festivalului au fost atent selecţionate, teatrul orădean înscriindu-se cu două spectacole importante, care se vor juca în premieră: "Girodina", în regia lui Petre Panait şi "Soare pentru doi", în regia lui Daniel Vulcu. Selecţionerul festivalului, criticul de teatru Mircea Morariu, a precizat că Festivalul de Teatru Scurt (FTS) va avea deschiderea oficială duminică, 26 septembrie, de la ora 20.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, cu piesa "Variaţiuni enigmatice", a Teatrelor "Nottara" Bucureşti şi "Sică Alexandrescu" din Braşov. "Pentru prima oară, FTS va avea un film, realizat de Televiziunea Română", a mai anunţat Morariu.
Cei mai îndrăgiţi actori ai momentului, la Oradea
Cele mai cunoscute teatre din România, cei mai îndrăgiţi actori ai momentului - Mircea Diaconu, Alexandru Repan, Tania Popa, Alexandru Conovaru, Ruxandra Sireteanu, Foldes Laszlo-Hobo şi unii din cei mai importanţi regizori vor sărbători alături de orădeni unicul festival de teatru din ţară dedicat piesei scurte. Ediţia din acest an a festivalului va fi una de excepţie şi pentru faptul că pe lângă spectacole, FTS va oferi orădenilor un număr impresionant de evenimente artistice în spaţii neconvenţionale: spectacole de stradă, de pub, concerte, lansări de carte, parada costumelor de teatru, carnaval în aer liber, ateliere de creaţie handmade, statui vivante, prezentări de modă, recitaluri de muzică şi poezie.
Pasajul Vulturul Negru va fi în acest an punctul zero al festivalului. În fiecare după amiază, orădenii vor putea participa la primul carnaval de teatru organizat la Oradea, o inedită serie de căsătorii scurte şi divorţuri şi mai scurte şi să creeze alături de artiştii de la Cloud Factory o serie de suveniruri teatrale. Biletele sunt puse în vânzare începând de luni, 20 septembrie, la Teatrul de Stat Oradea, Queens Pub şi Columbus Cafe. Mai multe amănunte despre Festivalul de Teatru Scurt se pot afla pe site-ul www.oradea.ro, link:http://www.oradea.ro/images/stories/file/poze/2010/09Septembrie/16/toamna_oradeana.pdf.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.