Oradea împreună cu Sînmartinul sunt în căutarea unui brand, a unei identități comune care să ajute cele două comunități să se promoveze și să devină tot mai atractivă pentru turiști.

După eșecul referendumului de unificare a Oradiei și Sînmartinului, administrația locală consideră că o promovare comună a celor două entități ar fi benefică pentru ambele localităţi. În acest sens, s-a apelat la echipa de sociologi ai Universității din Oradea care au realizat o cercetare în scopul fundamentării componentei turistice din strategia de brand a municipiului Oradea. Ieri, city-managerul Primăriei Oradea, Eduard Florea, împreună cu sociologul Adrian Hatos, profesor la Facultatea de Sociologie din cadrul Universității Oradea, au prezentat rezultatele unei anchete de opinie realizată în perioada august-septembrie 2015 de o echipă a Universității Oradea, în scopul fundamentării componentei turistice din strategia de brand a municipiului Oradea.

"Am dezbătut cu mai mulți parteneri privați demersul de a realiza brandul orașului Oradea, care să surprindă toate oportunitățile pe care acesta le poate oferi. Vrem ca acest brand să fie mai mult decât o simplă identitate, dorim să reflecte atât istoria locului, cât și percepțiile pe care le au orădenii și turiștii despre ceea ce înseamnă pentru ei Oradea. Tocmai de aceea am apelat la Universitatea Oradea, pentru a realiza această cercetare sociologică. Vor urma însă mai multe focus-grupuri, discuții cu operatorii de servicii turistice despre modul în care văd ei promovarea orașului", a spus city-managerul Eduard Florea. Obiectivul studiului este de a furniza informații valide din punct de vedere științific pentru elaborarea componentei turistice din brandul municipiului Oradea. Aceasta presupune investigarea percepției orașului ca destinație turistică din punctul de vedere al principalelor părți interesate: turiști, operatori de turism și locuitori ai municipiului. În consecință, scopul anchetei a fost de a realiza descrierea Oradiei ca obiectiv turistic din perspectiva turiștilor și a locuitorilor orașului.

"Povestea brandului este una complicată pentru orașe, pentru că municipiile încearcă să-și îmbunătățească veniturile obținute din turism, orașele se vând. În încercarea de a vinde orașul cât mai bine, trebuie să identificăm valorile competitive ale orașului. Acest sondaj pe care l-am realizat nu e singura cercetare în stabilirea strategiei de brand, ne bazăm și pe alte informații, dar și pe discuțiile cu experții în servicii turistice", a spus sociologul Adrian Hatos.

Ancheta realizată de echipa Universității din Oradea, în cooperare cu echipa Primăriei din Oradea, a constat din realizarea unui sondaj pe trei subeșantioane: două subeșantioane de oportunitate de turiști - unul de 151 de turiști cazați în Oradea, dintre care 28 de turiști străini și unul de turiști români cazați în Sînmartin (Băile Felix, Băile 1 Mai) de 200 de subiecți; respectiv un subeșantion de locuitori ai municipiului selectat pe cote proporționale pe etnii, nivel de instrucție, genuri și ocupații, în volum de 400 de subiecți, jumătate intervievați la domiciliu, iar cealaltă jumătate, în diverse locații din oraș, mai ales în cadrul festivalului Toamna Orădeană.

Orădenii intervievați pe tema "ce anume ar recomanda unui turist să viziteze în Oradea", 29,44% au indicat Cetatea, apoi centrul (11,68%), Băile Felix (9,14%), Muzeul (7,11%). În schimb, orădenii nu ar recomanda să fie vizitat cartierul Velența. La întrebarea "ce lipsește Oradiei?", 40% au răspuns că infrastructura rutieră (drumuri mai bune, transport în comun, piste de bicicletă, parcări), iar 37,19% au identificat lipsa unui ghid turistic, a unui centru de informare turistică, trasee și transport pentru turiști, promovare, cinematografe. Aproape 17% dintre respondenți au indicat că Oradea este un oraș cu o agendă culturală limitată, dar în care se mănâncă bine (28%). Întrebați care dintre monumentele din Oradea sunt reprezentative, Cetatea ocupă un loc fruntaș, urmată de Pasajul Vulturul Negru, Dealul Ciuperca, Palatul Baroc etc. 

Nemulţumiţi de şantiere şi transportul în comun

Din al doilea sondaj, a reieșit că turiștii atât din Oradea, cât și cei din Sînmartin s-au plâns, în primul rând, de șantierele din oraș și au reclamat lipsa unui transport în comun mai bun (cei cazați în Sînmartin) și drumuri mai bune (cei cazați în Oradea). Între turiștii din cele două categorii există unele diferențe notabile: cei din Oradea cheltuie semnificativ mai mulți bani pe sejur decât cei cazați în Sînmartin. În plus, turiștii cazați în Sînmartin cunosc mult mai puțin principalele locații cu valoare turistică din oraș decât cei cazați în Oradea. Cele mai criticate aspecte ale orașului din punct de vedere turistic sunt deficiențele infrastructurii și ale serviciilor de transport, pe de o parte, și deficiențele legate de serviciile turistice.

Pentru orădeni, asocierile imediate ale orașului sunt cel mai frecvent cu ideea de casă/cămin, cu bogățiile arhitecturale ale orașului sau cu frumusețea lui în general. Oradea se deosebește de alte orașe din zonă prin obiectivele sale turistice (Felix sau clădirile cu valoare arhitecturală), dar și prin calitatea mediului. La fel ca și turiștii, cei mai mulți orădeni consideră că orașul se aseamănă mai ales cu Aradul și Clujul.

"Reiese că potențialul turistic al Oradiei este mai mare decât credem. Se impune o mai bună promovare, mai ales că turiștii din Felix se opresc doar la intrarea în municipiu, la mall", a subliniat prof. univ. dr. Adrian Hatos. Aceste rezultate, dar și alte informații vor fi încredințate unei agenții care va elabora un manual de identitate locală, care va prezenta și noul brand al Oradiei și Sînmartinului.