Oradea, gazda unui exerciţiu naţional de simulare a pestei porcine
Interlocutor, dl. dr. Dan Ioan Lung, director executiv Direcţiei Sanitar-Veterinare Bihor
Comunitatea Europeană, prin Subgrupul de Sănătate Animală, împreună cu reprezentanţii Biroului de Asistenţă Tehnică şi Schimb Informaţional şi Direcţia pentru extindere a Comunităţii Europene a organizat, în 22 iulie a.c., o şedinţă la care au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai ţărilor candidate la Uniunea Europeană, pentru probleme de sănătate a animalelor. România a fost reprezentată de dr. Ioan Mitrea, directorul general al Direcţiei Generale Sanitar-Veterinare, şi dr. Dan Ioan Lung, director executiv la D.S.V. Bihor. La această şedinţă au fost prezentate măsurile adoptate de Comunitatea Europeană pentru prevenirea, combaterea şi eradicarea unor boli contagioase la animale. În urma acestei şedinţe de la Bruxelles, s-a hotărât ca România să fie următoarea ţară unde se va desfăşura un exerciţiu de simulare a apariţiei, evoluţiei şi combaterii pestei porcine. Mai precis, acest exerciţiu va fi organizat în Oradea, în perioada 15-19 septembrie a.c. Directorul executiv al D.S.V. Bihor a avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări referitoare la acest eveniment.
- Cine participă la acest exerciţiu de simulare a pestei porine?
- Vor participa la acest exerciţiu toate judeţele ţării, prin reprezentanţi ai direcţiilor sanitar-veterinare din judeţele ţării, mai precis, şefii serviciilor de sănătate animală. De asemenea, vor fi prezenţi şi patru experţi ai Biroului de Asistenţă Tehnică din cadrul Comisiei Europene de la Bruxelles: Klaus Depner şi Johannes Fieder, ambii din Germania, Erik Stoudgaard şi Jorgen Westergaard din Danemarca, bineînţeles, şi personalul D.S.V. Bihor, care se va implica în acest proiect ca organizatori.
- Unde şi când se va deschide oficial exerciţiul de simulare?
- Hotelul Dacia-Continental din Oradea va găzdui deschiderea oficială a simulării, luni, 15 septembrie a.c., începând cu ora 14.00. Se va prezenta programul acţiunii de simulare, se vor prezenta echipele implicate în acest exerciţiu, urmând ca fiecare echipă să primească sarcinile de lucru pe perioada simulării: 15-19 septembrie.
- Care este scopul unei astfel de acţiuni?
- Acest exerciţiu presupune verificarea gradului de pregătire a participanţilor pentru combaterea apariţiei bolilor, cooperarea în vederea unei reacţii rapide în controlul acestei situaţii la nivel naţional, regional şi local, modalităţile de schimb informaţional între instituţiile implicate.
- Vă rugăm să prezentaţi, succint, principalele aspecte ce se vor aborda în cadrul simulării?
- În primul rând, exerciţiul de simulare a pestei porcine se va desfăşura pe două planuri. În prima parte, se vor discuta problemele teoretice cu privire la pesta porcină, urmând ca pe partea practică să ne deplasăm la ferma SC Nutrientul SA Palota, mai precis, la ferma din Ioşia Nord Oradea. Apoi, pe tot parcursul exerciţiului, se va discuta despre măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea difuzării bolii. Vor fi constituite echipe de lucru, fiecare primind un "scenariu de lucru" pentru întreaga perioadă a desfăşurării exerciţiului.
- Vă mulţumesc.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.