Cei 17 consilieri judeţeni liberali au boicotat ieri şedinţa ordinară a legislativului judeţean, pe motiv că nu vor să participe la „reglările de conturi ale PSD”, partid care intenţiona să valideze ieri un alt consilier după excluderea Anei Maria Tiron. În aceste condiţii, şedinţa a fost închisă, nefiind îndeplinit cvorumul necesar de prezenţă, următoarea fiind reprogramată pentru miercurea viitoare...

Excluderea din partid a Anei Maria Tiron, cea care ocupa funcţia de secretar executiv al PSD Bihor, şi, prin urmare, din funcţia deţinută în legislativul judeţean, a adâncit criza existentă deja la nivelul acestui for, ajungându-se la un pas de alegeri anticipate. Ieri, din cei 35 de consilieri judeţeni, au fost prezenţi doar şapte consilieri UDMR, opt PSD din cei nouă - un mandat fiind declarat vacant - şi doi consilieri ALDE.

„Avem 17 persoane absente, consilierii PNL, şi un post vacantat. Colegii liberali nu au participat nici la comisii, prin urmare, nu are rost să-i mai aşteptăm. Şedinţa de azi o putem închide, fiindcă nu avem cvorumul necesar”, a precizat preşedintele CJ Bihor, Pásztor Sándor. Pe lângă punctele aflate pe ordinea de zi, în şedinţa de ieri urma să fie supusă la vot şi validarea unui nou consilier judeţean de pe lista PSD, fiind vorba despre Szatmari Adrian, directorul Liceului Agricol din Salonta, intenţia fiind însă sortită eşecului din lipsă de cvorum. „Se constată încă o dată buna intenţie a consilierilor PNL de a contribui la bunul mers al Consiliului Judeţean şi la dezvoltarea judeţului. Dânşii azi nu puteau să fie 17 şi ca să blocheze validarea următorului consilier de pe lista PSD au decis să nu participe la această şedinţă. Următorul pe lista consilierilor este Adrian Szatmari, directorul Liceului Tehnologic din Salonta, liceu agricol, o şcoală de prestigiu în domeniul agricol, cel mai mare liceu agricol din România şi cu cea mai mare bază didactică agricolă din ţară. Îmi pare rău că un astfel de om este oprit astăzi (ieri - n.r.) să intre în Consiliul Judeţean, dar sunt convins că acest lucru se va întâmpla în şedinţele următoare, neexistând niciun motiv de a nu-l valida. Probabil că PNL s-a gândit că amână validarea domnului Szatmari şi că vor să ne arate că nu îl vor valida, ceea ce ţine de abuzul în funcţie”, a declarat vicepreşedintele CJ, Ioan Mang.

Întrebat, la finalul şedinţei, care a fost motivul pentru care Ana Maria Tiron a fost exclusă din partid, respectiv din funcţia de consilier judeţean, Ioan Mang, preşedintele PSD Bihor, a declarat: „Ieri (luni - n.r.), în şedinţa Biroului Permanent Judeţean şi a celui de Comitet Executiv, a fost exclusă din partid, pentru o serie de probleme interne de partid, care nu ţin de Consiliul Judeţean, pe care mai bine să nu le divulgăm. Oamenii au solicitat să fie exclusă din partid”.

La rândul său, liderul grupului PNL din CJ Bihor, Ionel Avrigeanu, a transmis că aleşii liberali nu s-au prezentat la şedinţa de marţi tocmai pentru că nu doreau să facă jocurile PSD, adică să-i susţină în demersul de a-şi „mazili” unul dintre membri. „Nu am vrut să participăm la reglările de conturi din PSD, făcute aşa... în colaborare cu conducerea Consiliului Judeţean. Mâine (astăzi - n.r.) va apărea un comunicat de presă sau va fi susţinută o conferinţă de presă. Toate au fost pregătite pentru o execuţie: faptul că secretarul judeţului şi-a luat concediu la o şedinţă ordinară, faptul că a fost fixată în timp ce eram miercuri la şedinţa extraordinară, fiind anunţaţi printr-un sms că urmează o alta ordinară în câteva zile, fără să fie subiecte importante, arzătoare, pe ordinea de zi, faptul că e la mijlocul săptămânii, de regulă se făceau şedinţele la final când se adunau mai multe materiale. Dar o să venim cu un punct de vedere oficial al partidului. Era pregătită în paşi: luni, execuţie la PSD, marţi, validare în Consiliul Judeţean. Deci nu era pentru binele judeţului, ci pentru reglare de conturi. Nu vă spun mai mult, va fi organizată o conferinţă de presă”, a declarat Ionel Avrigeanu, liderul grupului PNL din CJ Bihor. Prezentă în instituţie la finalul şedinţei ordinare, Ana Maria Tiron nu a dorit să facă nicio declaraţie de presă.

Preşedintele CJ Bihor a anunţat următoarea şedinţă ordinară pentru miercuri, 27 septembrie.

„Avem nişte urgenţe, cum ar fi salarizarea personalului din Consiliul Judeţean şi instituţiile subordonate, în legătură cu care trebuie să luăm o hotărâre, în caz contrar, rămânem fără salarii pe luna septembrie. De asemenea, ar trebui să supunem la vot aprobarea unei cofinanţări din partea CJ Bihor pentru Drumul Apuseni, în condiţiile în care ADR Nord Vest a aprobat scăderea cuantumului co-finanţării de la 31% la 2%. Hotărârile sunt toate pregătite, de aceea lansăm invitaţia colegilor liberali să dea dovadă de maturitate şi să se prezinte la şedinţe”, a spus şeful CJ în încheiere.

În cazul în care aleşii PNL continuă să boicoteze şedinţele, s-ar putea ajunge la alegeri anticipate. Legea Administraţiei Publice Locale prevede că, în situaţia în care Consiliul Judeţean nu se întruneşte timp de două luni consecutiv, acesta se dizolvă şi se organizează alegeri anticipate. „Noi ni le dorim, mai ales că am făcut un sondaj şi liberalii nu ar mai obţine nici pe departe cei 17 consilieri. Ar fi spre binele Consiliului Judeţean. Dar sigur nu vor vrea acest lucru, vor doar să mai amâne validarea noului nostru consilier”, a declarat preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang.