Casa Corpului Didactic din Oradea, în colaborare cu Ambasada Statelor Unite ale Americii, a organizat, recent, conferinţa cu tema "Crearea de oportunităţi pentru incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi".

Invitat să vorbească despre integrarea persoanelor cu dizabilităţi a fost Richard Pimentel, expert renumit la nivel naţional în Statele Unite ale Americii pe probleme de management al dizabilităţii, angajarea persoanelor cu dizabilităţi, modalităţi de păstrare a locului de muncă, legea privind persoanele cu dizabilităţi şi de schimbare a atitudinii faţă de aceştia. În cadrul conferinţei au fost abordate teme precum dizabilitatea ca parte normală a experienţei umane, includerea şi participarea persoanelor cu handicap în viaţa societăţii, probleme cu care se confruntă aceste persoane, dar şi familiile lor, o privire comparativă a supra tratamentului acestora în România şi SUA. "În urma războiului din Vietnam am suferit o diminuare puternică a capacităţilor auditive, ca urmare percep doar sunetele de joasă frecvenţă, însă acest lucru nu m-a descurajat. Am lucrat acasă cu persoane cu dizabilităţi pentru a le ajuta în procesul de integarare şi pentru a-şi găsi un loc de muncă", a declarat Richard Pimentel, expert. Încă din anii 1970 în SUA s-au schimbat multe lucruri în ceea ce priveşte legislaţia aferentă persoanelor cu dizabilităţi, dar în acelaşi timp s-au schimbat şi mentalităţile. "E nevoie de o nouă concepţie prin care să se demonstreze că dizabilitatea nu este în interiorul persoanelor care au fost încadrate într-un grad de handicap ci mediul în care sunt nevoite să locuiască. Spre exemplu, dacă ar beneficia de utilităţile necesare desfăşurării activităţilor zilnice, persoanele cu deficienţe locomotorii nu ar mai fi marginalizate de către societate", a mai spus Richard Pimentel.

Printre cei care au luat parte la conferinţă s-au numărat directori de şcoli, cadre didactice universitare, reprezentanţi ai ONG-urilor şi fundaţiilor din ţară, dar şi reprezentanţi ai angajatorilor.